Alina Vîlcan
13 februarie 2019
Ce cărți-cult preferă scriitoarele? Răspunde Ana Maria Sandu
Am provocat mai multe scriitoare de la noi să aleagă o carte care le-a influențat mai mult decât oricare altele. Prima care ne răspunde este Ana Maria Sandu.
Ana Maria Sandu: „Aș fi rămas o cititoare mai inocentă. Și, poate o scriitoare mai puțin curajoasă”
Foto: Maria Balabaș
Eram în clasa a X-a, în vacanța de iarnă. Stăteam în camera mea, pe fotoliul de lângă sobă, și citeam „Crimă și pedeapsă”.
Deși au trecut mulți ani de atunci, încă aș putea spune exact cum se vedeau crengile nucului de pe geam și stratul de zăpadă pe acoperișul vecinilor. Sigur avea câteva urme moi și fine, de la pisicile care trecuseră pe acolo.
Zăream totul ca prin ceață, când îmi ridicam ochii, pentru că niște lacrimi mă făceau să clipesc des. Disperarea lui Raskolnikov îmi dădea o stare de neliniște profundă. Oricâte alte cărți mai citisem până atunci nu îmi testaseră la fel toleranța la emoție.
Parcă mintea și sufletul meu erau prea crude ca să înțeleagă tot, dar asta nu mă împiedica să nu simt că nimic nu va mai fi la fel.
Natura umană își devoala slăbiciunea și tulburarea, iar eu mă topeam. Răul și binele conviețuiau. Câmpul de bătălie se mutase în deciziile și în agonia personajului lui Dostoievski.

„Crimă și pedeapsă”, de F.M. Dostoievski
Editura Litera, 39,90 lei
Eviscerarea la care se supune n-are cum să nu te schimbe. Am dormit extrem de prost cât am citit „Crimă și pedeapsă”. Prelungeam în vis ce se întâmpla în carte.
Luminile și umbrele și concretețea poveștii mă fascinaseră. Mi-am revenit greu, mi-a luat un timp până m-am apucat de altceva.
Am recitit-o acum mai bine de zece ani, când scriam „Omoară-mă!”. Știam că acela era momentul potrivit. Sunt sigură că, fără lectura din adolescență, aș fi rămas o cititoare mai inocentă. Și, poate o scriitoare mai puțin curajoasă. Cine știe?
Cea mai recentă carte de Ana Maria Sandu este volumul de proză scurtă „Pereți subțiri” (Editura Polirom, 2017)

„Pereți subțiri”, de Ana Maria Sandu
Editura Polirom, 29,95 lei
Created with Newsroom AI
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.