
Andreea Grecu
Glamour Picks
Brandurile cult de beauty care au ajuns în România în 2019
_
A fost un an înfloritor pentru piața de beauty din România. Multe dintre brandurile după care doar suspinam până acum sau după care așteptam săptămâni în șir până să ajungă în mâinile noastre au ajuns de anul acesta și în țara noastră. Facem o recapitulare a celor mai importante, în caz că ți-a scăpat ceva!


Atelier Cologne
_____ Începând de anul acesta, iubitorii de parfumuri și-au putut adăuga o nouă adresă pe lista de tentații: magazinul Atelier Cologne din Băneasa Shopping City. Boutique-ul chic este primul magazin din România al brandului de parfumerie de nișă cu iz mediteraneean.
Este faimos pentru...
Reinventarea apei de colonie sub umbrela unui nou gen olfactiv numit „cologne absolue”, care îmbină notele proaspete de citrice caracteristice apei de colonie cu intensitatea și concentrația unui parfum pur, dar și cu o varietate de alte ingrediente naturale.

Milk Makeup
_____ Cu design-ul său minimalist și aura cool pe care și-a construit-o, brandul Milk Makeup a cucerit rapid noile generații de make-up lovers. A venit și rândul nostru să descoperim de ce este atât de iubit, căci de anul acesta îl găsim și în România la Sephora.

Este faimos pentru...
Produse de machiaj inovatoare, actualizate la noile tendințe, cu formule extrem de practice, gândite sub formă de stick-uri extrem de versatile pentru orice pas al machiajului.

Kevyn Aucoin
_____ Un brand cu renume printre profesioniștii din domeniul machiajului, Kevyn Aucoin a fost cu siguranță foarte așteptat de make-up artiștii din România. Dorința le-a fost îndeplinită anul acesta când Douglas a adus în România produsele brandului fondat de faimosul make-up artist care dă numele brandului.

Este faimos pentru...
Produsele de o înaltă calitate, cu perfomanțe profesionale, create de make-up artistul Kevyn Aucoin pe baza experienței sale în culisele săptămânilor de modă, înțelegând exact nevoile profesionișilor din domeniu.

Natasha Denona
_____ Veștile bune au continuat pentru pasionatele de machiaj din România. Sephora a adus un alt brand după care doar suspinam până acum: Natasha Denona. Fondat de make-up artista cu același nume, brandul a atras rapid atenția pe social media cu produsele sale, care au deveniti iconice pentru pasionatele din S.U.A, Australia și Asia.
Este faimos pentru...
Formulele de farduri de pleoape extrem de pigmentate, perfecționate de make-up artistul Natasha Denona după experiența sa de mai mult de 20 de ani.

REN Clean Skincare
_____ Sephora le-a oferit adeptelor îngrijirii naturale a pielii motive serioase de bucurie anul acesta, răsfățându-le cu o selecție mult așteptată de branduri ce promoveză curentul clean beauty. Unul dintre ele este REN Clean Skincare, un brand care și-a câștigat rapid un renume.
Este faimos pentru...
Formulele cu ingrediente de înaltă performanță, ce respectă echilibrul pielii, dar și al mediului înconjurător, fiind ambalate sustenabil.

Sunday Riley
_____ Consumatoarele în căutare de formule puternice, cu ingrediente curate au la dispoziție de anul acesta o nouă opțiune, mult-ateștptată de altfel: brandul Sunday Riley, care îmbină armonios ingrediente active renumite cu extracte botanice.

Este faimos pentru...
_____ Formulele bazate pe ingrediente botanice pure, fiind o marcă pionieră în domeniul tehnologiei verzi în cosmetică.

Tata Harper
_____ Veștile bune de la Sephora continuă pentru adeptele clean beauty: de anul acesta se pot bucura în România și de faimoasele produse Tata Harper. Fondatoarea care a dat și numele brandului este cunoscută drept regina mișcării verzi în skincare.

Este faimos pentru...
Formulele 100% naturale, fără compromisuri, toxine sau ingrediente artificiale, realizate în prorpiile lor laboratoare, cu ingrediente extrase din propria lor fermă.

The Inkey List
_____ Adeptele rutinei de skincare axate pe ingrediente active se pot bucura de un nou brand: The Inkey List a ajuns de anul acesta și în România la Sephora.

Este faimos pentru...
Formule minimaliste bazate pe un singur ingredient activ, cu beneficii dovedite, la prețuri extrem de accesibile.

Linda Meredith Skincare
_____ Gama de produse cosmetice iubită de celebrități de top de la Hollywood poate fi și în serviciul frumuseții noastre de anul acesta: brandul Linda Meredith Skincare, fondat de cosmeticiana faimoasă care a lucrat cu nume precum Madonna sau Gwyneth Paltrow, este disponibil acum și în România, la clinica GreenMedLux. Mai mult decât atât, te poți bucura de aceleași servicii precum celebritățile, pentru că un consultant instruit chiar de Linda Meredith se va ocupa de tratamentul tău facial.

Este faimos pentru...
Formulele blânde și eficiente pentru fortifierea și îngrijirea pielii, prin produsele concentrate în uleiuri esențiale, vitamine și ingrediente active. Probabil cel mai faimos produs al brandului este V-Tox, o alternativă naturală la injectările cu toxină botulinică.
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.