Liliana Niculescu
Brand Story Time
monom
_
Începem seria Brand Story Time, unde vrem să îți facem cunoștință cu antreprenori locali care ne povestesc despre provocările pe care le întâlnesc în drumul lor creativ.
_
Astăzi stăm de vorbă cu Georgiana Ciceo, creatoarea brandului monom, o super colecție de bijuterii din argint și argint placat cu aur care te vrăjește cu un design minimalist si forme arhitecturale. Hai să ne plimbăm împreună prin povestea ei, cu imagini surprinse de Raluca Ciornea și Andreea Bogdan.

Georgiana Ciceo
Cum a apărut brandul monom?
_
În 2016 lucram ca arhitect, îmi făceam ultimul an de stagiatură și lucram la a doua ediție a festivalului ZAIN. Nu mai era loc sub nicio formă de „pasiuni” și „hobby-uri” așa că îmi aruncam ochii pe bijuterii care îmi plăceau, gândindu-mă cum ar fi dacă, vreodată, cândva, aș face și eu unele.
_
S-a ivit ocazia chiar la ZAIN, în cadrul proiectului Meșteșug (în) Contemporan, unde designerii lucrează alături de meșteșugari pentru a scoate piese de design împreună. Eram cu o lună înainte de festival, am rămas fără un designer și, conștientă fiind că eu cunoșteam proiectul cel mai bine, am hotărât să „devin” unul dintre designeri și să fac câteva piese de bijuterie.
Cum ai defini minimalismul și de ce l-ai ales ca parte importantă a brandului tău?
_
Minimalismul înseamnă, din punctul meu de vedere, reducerea și revenirea la formele esențiale. Ca arhitect și designer de interior, am înclinat întotdeauna înspre stilul minimalist și l-am adoptat cu predilecție în proiectele mele.

_
În ceea ce privește monom, minimalismul a jucat un rol esențial, fiind chiar decisiv în crearea brandului de la bun început: îmi doream niște bijuterii simple, minimaliste, însă nu le găseam pe piață. Nefiind designer de bijuterii școlit în sensul ăsta, am crescut ca designer odată cu brandul și asta cred că se simte și în colecțiile monom. Am început timid, cu forme geometrice de bază, am trecut la piese sculpturale, iar treptat am învățat să am puțin mai mult curaj să mă joc cu ele.
Ce înseamnă pentru tine experiența antreprenorială pe piața românească?
_
Nu e ușor deloc. E o experiență cel puțin interesantă și provocatoare în fiecare zi. Au fost și momente în care ne-am pus mâinile în cap și ne-am întrebat dacă mai are sens să facem ceva, dacă nu era mai bine să o facem altfel sau să nu o facem deloc. Pe de altă parte, suntem dintre cei ce am ales să bazăm niște afaceri de la zero, în România și suntem conștienți că e atât de mult loc de dezvoltare pe piață și în țară, încât nu e alt loc în care să fi reușit câte am reușit aici.
Ce bijuterii monom rimează bine cu zilele astea friguroase de iarnă?
_
Cerceii Solaria sau Colierele Solaria, toate placate cu aur, să ne ducă cu gândul la soare și la zilele calde de vară, mai ales în zile friguroase ca acestea. Din punctul de vedere al styling-ului sunt niște piese statement, ce pot transforma orice ținută, oricât de basic ar fi ea, chiar formată din jeanși și un pulover oversized.
Care sunt planurile de viitor ale brandului monom?
_
Ne dorim ca monom să crească cel puțin în ritmul de până acum. La nivel național, a crescut frumos până acum, mai este loc, bineînțeles, și sperăm să îl umplem în următorii ani. La nivel internațional ne dorim să devenim mai cunoscuți, să fim prezenți la mai multe târguri și în mai multe magazine.
Aruncă un ochi pe site-ul monom și nu uita să urmărești seria Brand Story Time. Pregătim și alte povești care să te inspire!
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.