
beauty
ILUMINATOARE LICHIDE,
SCLIPIRI DISCRETE
TREATS
DE MĂDĂLINA IONESCU
FOTO ARHIVA BRANDURILOR
Sunt produse la care nu putem renunța în veci. Și să le descoperim e ca și cum am da de apă în deșert. Așa a luat naștere seria „Beauty treats”, în care le indexez pe cele care m-au impresionat (dacă nu chiar salvat).
Pe lista scurtă de azi: patru iluminatoare lichide pentru care am făcut o reală pasiune.

O scurtă mărturisire: iluminatoarele sunt cea mai longevivă plăcere vinovată a mea în materie de make-up. Să rezist în fața unei noi tentații iridiscente? Extrem de dificil.
Dar de cele lichide m-am lipit destul de recent, recunosc. În mare, pentru că mi se părea mai prietenoasă textura pudrelor pentru tipul meu de ten și pentru abilitățile mele stângace într-ale machiajului. Dar odată ce am început să optez pentru fonduri de ten și creme CC translucide, am acordat o șansă iluminatoarelor lichide, cremoase. Nu regret o secundă, pentru că se contopesc perfect cu pielea, asigură un finish fresh și facilitează o aplicare versatilă.

Les Beiges Sheer Healthy Glow Highlighting Fluid, Chanel, 221 lei
Un highlighter pe care l-am iubit din prima, grație texturii extrem de lejere, asemenea unei loțiuni hidratante. Conferă un finish la granița dintre soft dewy și strălucire foarte fină, datorită compoziției pe bază de micro-pigmenți ce reflectă lumina, polimeri și extracte marine, ideale în hidratare. Cum îl folosesc? Pulverizez câteva picături în palmă, apoi îl aplic fie ca primer, înainte de fond de ten, fie ca boost de strălucire pe zonele înalte ale chipului.

Hollywood Beauty Light Wand,
Charlotte Tilbury, 169 lei
Iată o formulă care nu mă face să stau cu griji că poate aplic prea multă lumină în obraji. Cu un aplicator tip cushion, difuzează exact cantitatea de care este nevoie pentru a ilumina anumite părți ale feței și se ocupă și de blending în același timp. Efectul radios se datorează micro-perlelor tratate din compoziție, iar pigmenții sunt discreți, creând mai degrabă un glow natural decât iluminarea tipică unui astfel de produs.

Cosmic Drops Naked
Chromosphere, Mádara, 124 lei
Sunt mai multe atribute pe care le îndrăgesc la acest iluminator, dincolo de aspectul perlat și de intensitatea ajustabilă. Are o formulă certificat organică, care se bazează pe un mix de pulberi minerale fine omogenizate - oxizi de fier și mica. Apoi, se comportă ca un serum și pe piele, și la nivel de compoziție, fiind compus din aloe vera, acid hialuronic și antioxidanți extrași din afine și rădăcină de bujor. În final, poate fi amestecat cu fondul de ten sau crema de zi pentru o strălucire casual.

Positive Light Liquid
Luminizer, Rare Beauty, 155 lei
Tot din categoria clean beauty este și varianta propusă de Rare Beauty, dar cu un finish o idee mai discret. Formulat cu particule perlate care reflectă lumina și un cocktail botanic de extracte din lotus, gardenie și nufăr alb, oferă tenului o luminozitate diafană și 3D deopotrivă. În plus, se aplică facil - eu folosesc buricele degetelor - și nici nu se usucă imediat, deci efectul poate fi ajustat în funcție de dorința de make-up pe care o ai.
Created with Newsroom AI
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.