
Amalia Dobre
Fashion News
Balenciaga X Haute Couture, rochia din mall și alte știri care ne-au atras atenția
_
Se-ntâmplă tot felul de lucruri în modă care, de cele mai multe ori, ne fac să ridicăm din sprâncene și să ne transformăm în mici detectivi care caută indicii în lumea mare a internetului. Așa că ne-am propus să facem o mică schiță a întâmplărilor recente.
Balenciaga se întoarce la Haute Couture
I I I I I

_
52 de ani de pauză, patru directori de creație mai târziu, Demna Gvasalia ia decizia care aduce casa în punctul de plecare, firește, cu twist-ul de rigoare – piesele couture. Un semn discret, premergător acestei vești, au fost rochiile memorabile care ne-au tăiat răsuflarea din colecția pentru primăvară-vară 2020, ceea ce ne face să așteptăm cu și mai mare nerăbdare să vină iulie, când designerul georgian își va prezenta prima colecție Haute Couture pentru Balenciaga.
Jean Paul Gaultier spune „stop joc“
I I I I I

_
În 2014, Jean Paul Gaultier a spus stop colecțiilor ready-to-wear pentru a-și îndrepta toate forțele către cele couture, iar zilele acestea, aflăm că intenționează să renunțe de tot la prezentări. Și-a luat rămas bun de la catwalk-uri pe 22 ianuarie, odată cu prezentarea colecției pentru primăvară-vară 2020. Vestea bună e că nu se retrage și ne momește cu un proiect-surpriză despre care o să aflăm mai multe „curând“.
Lana Del Ray a purtat o rochie cumpărată de la mall la Premiile Grammy
I I I I I
_
Rochia pe care Lana a strecurat-o în coșul de cumpărături în timp ce-i căuta prietenului ei o curea la mall a fost subiectul care a monopolizat discuțiile despre outfiturile vedetelor de la Premiile Grammy.
_
Diet Prada a lansat chiar un „concurs" cu premiu pentru cine află primul unde se găsește online rochia Aidan Mattox purtată de Lana.

Săptămâna Modei de la Copenhaga are un plan de bătaie – sustenabil
I I I I I

_
Suntem în toiul Copenhagen Fashion Week, iar subiectul care e acum hot între prezentări și outfiturile de street style e planul de sustenabilitate pe care organizatorii l-au dezvălui ieri și care este setat pentru următorii doi ani.
_
Printre task-uri se află reducerea cu 50% a impactului asupra climei, găsirea de soluții pentru minimizarea risipei în toate aspectele procesului de producție și implementarea unor cerințe de sustenabilitate și a unor noi standarde de participare la eveniment.
_
„Toți cei implicați în această industrie – inclusiv Săptămânile Modei – trebuie să fie responsabili pentru acțiunile lor și să fie dispuși să schimbe modul în care își desfășoară activitatea“, spune Cecilie Thorsmark, CEO-ul Săptămânii Modei de la Copenhaga.
_
„Timpul rămas pentru evitarea efectelor devastatoare ale schimbărilor climatice asupra planetei și a oamenilor este mai scurt de un deceniu, iar azi vedem deja efectele catastrofale. Pe scurt, nu putem menține acest status quo“, a continuat ea.
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.