
Mihai Ghiduc
Cronica săptămânii
Avem președinte! E același.
_
Luni dimineața și avem același președinte, chiar dacă numărătoarea voturilor nu sa încheiat. Nu a apărut fum alb deasupra biroul electoral central, ca la alegerea papei (și mai bine că nu a apărut, fiindcă asta ar înseamna că cineva ars voturile, ceea ce e legal), în exit poll-urile arată o victorie confortabilă a lui Iohannis.
_
Asta în ciuda faptului că n-am avut o dezbatere între candidați, cum ar fi fost normal, ci două conferințe de presă care s-au concurat, una cu invitați atent selecționați (Iohannis) și una deschisă (Dăncilă). Cumva, toată lumea a insistat să le numească dezbateri.

Iar singurul lucru cu care am rămas după acea seară a fost faptul că Dăncilă nu a știut care e aria cercului.
I I I I I

_
Victoria clară a lui Iohannis te face să te întrebi de ce a trebuit să fie plin Facebook-ul de îndemnuri la vot. La urma urmei, la 30 de ani de la Revoluție, lumea știe că votul este una dintre principalele îndatoriri civice, n-are nevoie să i se reamintească din două în două postări.
_
De altfel, și lumea s-a relaxat mai pe după-amiază, când au început să se concentreze pe alte știri: proiectilul de război găsit la o bunică acasă (da, s-a întâmplat asta), incendiul de la un mall bucureștean sau vaporul cu oi care s-a scufundat la Constanța (un pic mai încolo vorbim și despre asta). Am luat pauză de la alegeri chiar înainte să se termine.

E doar o pauză temporară
_
Chiar dacă am terminat cu alegerile în acest an, să nu uităm că structura politica Parlamentului a rămas neschimbată și că 2020 vine cu două rânduri de alegeri nu mai importante: cele locale, în care putem reconfirma sau schimba primarii, și ce are generale, pentru un nou Parlament. Primăvara și toamna anului 2020 vor fi foarte agitate.
_
Iar campania electorală va continua și vom simți asta și în feed-urile noastre de Facebook. Poate de aceea, rolul pe care îl are social media în alegeri trebuia cercetat cu grijă. Am văzut și în România câți bani bagă partidele în promovare online și cât de ușor se răspândesc fake news-urile.

Social media și alegerile
_
E cumva amuzant că discursul serios el unui comic, Sacha Baron Cohen, mai cunoscut ca Borat, Bruno sau Alli G, să fie cea mai realistă și corectă analiză a felul in care social media poate determina cine câștigă niște alegeri. Pentru că da, problema asta este una globală.


Trump are probleme
_
În Statele Unite, investigarea președintelui Trump pentru încercarea acestuia de a obține avantaje electorale blocând ajutorul militar acordat Ucrainei, continuă și lucrurile nu arată bine pentru locatarul de la Casa Albă.
_
Gordon Sondland, ambasadorul american la UE, și Fiona Hill, fost consilier de securitate, au dat declarații în fața congresului american care îl implică atât pe președinte cât și pe cei apropiați lui. să nu uităm totuși că Senatul american, care are ultimul cuvânt de spus, este controlat de partidul Republican al președintelui Trump. Până atunci, rezumatul făcut de Adam Schiff, cel care conduce investigațiile, explică cel mai bine care sunt încălcările legii comise de Trump.


România nu s-a schimbat
_
Cu bune și cu rele, România e la fel ca înaintea acestor alegeri. La Timișoara, o firmă privată care a pus profitul înaintea siguranței a ucis trei persoane, folosind o substanță interzisă pentru deratizare într-u. bloc, iar autoritățile au reacționat, ca întotdeauna, întârziat și împiedicat.

_
Narcis Copcă, managerul unui spital public din București, după ce s-a aflat că o pacientă a suferit arsuri în timpul unei operații aparent banale, a trimis o scrisoare unui post de televiziune pentru a cere anchetarea reporterului care a dezvăluit cazul.

_
Tendința autorităților de a ascunde lucrurile sub preș e generalizată. După ce dela0.ro a publicat un articol în care spun că în trei din patru procese despre acte sexuale cu minori judecătorii consideră că a fost vorba de consimțământ, Consiliul superior al Magiustraturii a considerat că articolul ar aduce atingere independenței justiției.

_
La Constanța, chiar în ziua alegerilor, un vas încărcat cu 14.600 de oi care trebuia să ajungă în Orientul Mijlociu, s-a scufundat. Au fost salvate doar circa 40 de oi, cel puțin până la ora când s-a întunecat.
_
Familia care a rămas fără mașină după accidentul cu ursul care a fost mediatizat săptămâna trecuta a primit un autoturism nou de la o persoană particulară, pentru că, așa cum spunea, România e la fel, dar nu doar cu rele.


_
Cu puțin noroc, dacă politicienii ne lasă în pace, ne vom întoarce și noi la faptul divers măcar pentru câteva luni. Dar, cum știm deja România, și pentru că ne-am lămurit că social media se alimentează prin controverse, sunt șanse mici să se întâmple asta.
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.