De Amalia Dobre

»

Artists Talk

Diana Gheorghiu meets Vlad Albu

Diana și Vlad sunt artiști tineri, cu medii de expresie diferite – Diana documentează prin personajele ei digitale wellness-ul și ramificațiile pe care le are asupra percepția noastre despre corp; Vlad e interesat de arhitectură și explorează modul în care ne modifică/modificăm spațiile în care trăim. Nu se cunosc, vorbesc însă lejer, ca doi prieteni vechi, despre proiecte, păsări și desene animate.

Discuția lor s-a întâmplat la începutul anului, când pregăteam ediția de primăvară-vară Glamour

CUMPĂRĂ REVISTA
CUMPĂRĂ REVISTA

Vlad: Bună, Diana! Cred că sunt bine, încerc să așez lucrurile așa de început de an. Probabil toți facem asta și pe parcurs lucrurile, de fapt, nu sunt așa cum ne dorim, nu? (haha) S-a finalizat un an cu tot felul de dileme și situații pe care nu le așteptam, dar cumva sper că, încet-încet, toate se vor întâmplă bine.

Diana: Salut, Vlad, ce faci?

Diana: E foarte captivantă viață din Olanda în ultimul timp. În fiecare zi se întâmplă ceva nou. Momentan, Guvernul a fost demis în urma unui caz de rasism și discriminare instituțională, vaccinările se întâmplă într-un ritm neașteptat de lent, iar sectorul cultural așteaptă să se trezească din virtual după un an în care a fost zguduit mai tare ca oricând.

Vlad: Cum trece timpul în Olanda? Cum te simți în perioada asta?

DIANA PE INSTA
DIANA PE INSTA

Eu, în schimb, mă gândesc la primăvară, la călătorit și la moduri în care îmi pot extenua corpul. Cumva, mi-ar plăcea să pot înota într-o mare albastră, să mă cațăr într-un copac și să urc un munte în același timp.

© Diana Gheorghiu, Self Portrait, 2020

Diana: Când zici incertitudine te referi la situația precară a artistului în care nu are niciun fel de plasă de siguranță, distincția dintre viața sa privată și cea profesională nu prea mai există, e nevoit să se organizeze singur, să lucreze singur și e în permanență subplătit? Cam asta simt și eu în Olanda, o continuă nesiguranță.

Vlad: Nu-mi dau seama cum se văd și simt lucrurile în Olanda. Există această incertitudine continuă?

Momentan mă încurajează faptul că sunt într-un mediu în care există conversații publice pe acest subiect, se creează uniuni și se pune presiune pentru construirea politicilor și administrațiilor de susținere a creativilor. Mi se pare cel mai constructiv așa, să ne focusam pe colectiv, pe the big picture, nu pe individ, care oricum e strivit de grijile enumerate mai devreme.

Uite, o figură care se remarcă în lupta cu morile de vânt din Olanda este chiar o româncă, artista și activista Alina Lupu. De curând, a pus bazele unui grup pe Facebook, „Art as Work“. E forță femeia, check her out!

© Vlad Albu. „I would live in a Birdhouse“, Aici Acolo, 2018

Vlad: Și eu am absolvit tot în 2019 și încă arta nu-mi asigură traiul, așa că, am un job part-time de video editor. Cât despre digital, îi mulțumesc foarte mult pentru toate meme-urile cu care m-a distrat în ultimul an, dar e timpul să ne reîntoarcem unii la alții.

Diana: Tu ce job ai, în afara
celui de artist?

VLAD PE INSTA
VLAD PE INSTA

Caracterizăm la fel incertitudinea se pare, dar fiindcă acum la 22.25 îmi doresc să fiu motivațional, cred că avem nevoie de încredere și optimism că lucrurile se vor așeza așa cum simțim că ne-ar fi mai bine. Da, cred că soluția asta ar fi, să ne putem uni cu mai multă ușurință pentru a exista o presiune constantă.

Cum spuneai și tu, să ne întoarcem unii la alții pentru a construi și a ne construi. Să ne păstrăm sănătoși, voioși și cu multă energie. Cumva, fără să vreau mi-am dat seama că arta nu cred că îmi va asigura traiul vreodată. În sensul că nu știu dacă voi avea atâta energie să ajung acolo.

Mi-am promis după finalizarea studiilor că mă voi împărți. Pentru mine a existat/există teamă asta să nu mă blochez în alte activități și să las proiectele deoparte. S-a întâmplat în ultimele luni din păcate, dar măcar știu că nu-mi doresc să renunț și simt nevoia de a lucra în continuare.

Legat de job-ul din afară artei, am pornit acum un an cu mult entuziasm un mic atelier de design și risograph, Palpabil se numește. A plecat din pasiunea legată de print, zines, photobooks, găsită în primii
ani de universitate. Situația din ultimul an nu a fost deloc favorabilă, așa că acum sunt în căutare de job, dar activitatea o voi continua. Mai sunt multe lucruri de realizat, dar de care încă nu m-am apucat.

PALPABIL STUDIO
PALPABIL STUDIO
© Vlad Albu. „Negotiating Answers“, Make a Point, 2017

Diana: Cred că mai mult mă simt legată de trecut decât de viitor și mi-ar fi plăcut să studiez medicină și să devin doctor ginecolog. De fapt, chiar există în Bucureșți o ginecoloagă cu numele meu care îmi apare la căutările pe Google. Sper că și ea să știe de existența mea și sper să îi aducă puțin confort faptul că aș putea fi eu alter egoul ei care trăiește o altfel de viață.

Vlad: Tu cum te simți legat de viitor? Ce îți doreșți să mai faci în afara artei? Sunt foarte utile în continuare meme-urile, dar ne lipsesc multe alte lucruri pe care nu le găsim online.

© Diana Gheorghiu. Video still „White bumpy lesion, redness and pain“, 2020

Vlad: Ce drăguț ar fi să vă cunoașteți. Poate îi scrii un e-mail. Am rămas după terminarea studiilor în aceeași zonă de interes. Continuu cu proiecte legate de arhitectură, spațiu și obiect. Cum le percepem, cum relaționam cu ele și cum ne modifică/le modificăm. Acum trec din nou prin „Space And Place: The Perspective of Experience“, de Yi-Fu Tuan și am început de curând și „Machine Landscapes: Architectures of the Post Anthropocene“, de Liam Young.

Diana: Ce cărți citeșți acum?
Ce artișți te inspiră?

Cât despre artișți, voi spune numele a cinci artiste/artișți care îmi vin în minte acum, fără să îi clasez în vreun fel în preferințele mele. Mi-am setat ca în „sertarul“ cu artiste/artișți care mă insipră să nu existe vreun clasament. Nicole Wermers, Aleksandra Sukhareva, Indrė Šerpytytė, Alejandro Cesarco, Janice Kerbel.

Poți citi întreaga lor discuție în ediția de primăvară-vară Glamour

CUMPĂRĂ REVISTA
CUMPĂRĂ REVISTA