de Mădălina Ionescu

Arte vizuale și alți demoni care îmi „alină” izolarea


Chiar dacă viața mi-e guvernată (un pic prea mult) de industria frumuseții (sau de muzică!), se întâmplă printre picături să descopăr și alte lucruri. De care să mă îndrăgostesc iremediabil.


De când am început să resimt efectele stării de urgență, secțiunea mea preferată de pe Instagram a devenit Explore. Așa am descoperit câteva conturi (nu doar de beauty) care sunt acum hrană vizuală pentru mine. Un exemplu este Weronika Anna Marianna cu ale sale animații atââât de cool.


Apoi, tot citind articole din presa străină, am dat peste un material cu ilustrații adorabile, semnate de Emmy Lupin. Artista britanică își așterne, într-un jurnal vizual multicolor, viața pe timp de pandemie, cu toate suișurile și coborâșurile sale, de la anxietate și sentimente contradictorii și până la dor și speranță. A fost ca un pansament pentru mine.

emmylupinstudio

emmylupinstudio

2020-03-29T10:30:03




După ce am cochetat puțin desenatul în tot felul de cărți anti-stres, m-am abonat și la canalul de Ateliere MNAC pentru acasă. Intenționez să mă apuc să creez (stângaci, cu siguranță) cu ajutorul ghidului online inspirat de Christoph Niemann, artist pe care noi, echipa Glamour, îl iubim și despre a cărui lume creativă poți afla mai multe în ediția noastră de pe piață.

abstractsunday

abstractsunday




Am cam epuizat documentarele pe care le-am avut pe lista de must-watch de carantină, așa că am decis să-mi lărgesc puțin orizontul. Așa am ajuns la One World Romania (festival amânat spre final de vară), care propune un cineclub online de șase filme. Prețurile biletelor sunt mai mult decât accesibile (5 sau 10 lei).


Dave Bayley, lead singer Glass Animals, una dintre trupele pe care le iubesc, lansează săptămânal, pe YouTube, câte un cover live, în funcție de recomandările fanilor. Îl ascult cu ochii închiși și simt cu totul stă pe loc, de parcă plutesc în liniște.


Dave a filmat acasă, în carantină, și ultimul videoclip al trupei, care a avut premiera săptămâna trecută. Ah, mi-a plăcut mult și ilustrația făcută de Rocoo Langg cu această ocazie.


Cum izolarea și distanțarea socială îmi cam pun la încercare creativitatea, am decis să aprofundez subiectul, evident în căutarea unor soluții. Am aflat că e ceva absolut normal și că nu e nici capăt de țară.


Însă am dat și peste o minunăție de mini-serial de benzi desenate marca The Oatmeal, care tratează realitatea din spatele creativității (cu lupte interiore, cu eșecuri, dar și cu luminița de la capătul tunelului).



Nu în ultimul rând, cum sunt mare fan The Grand Budapest Hotel, regizat de Wes Anderson, pasiunea pentru acest film mi-a fost gâdilată de lansarea unui scurt storyboard animat, realizat și narat chiar de către regizor.


Nu știu dacă a fost făcut în izolare sau scos de la naftalină, dar am aflat dedesubturile poveștii. Și am văzut schițele pentru scena de deschidere și pentru camera în care au loc toate „nefericirile” lui Zero și ale lui Monsieur Gustave H. Ce splendoare!

https://mailchi.mp/glamour/storysubscribe
  • Open in Browser

Mai multă inspiraţie găseşti în newslette-ul nostru!

Created with Newsroom AI

Go to page

We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.