Am văzut că în ultima vreme ai venit destul de des în România. Cum ți se pare România acum față de când ai plecat de aici? ___

Am fost anul trecut aici și acum a apărut ocazia aceasta, în momentul perfect. De când am crescut eu, acum 1.000 de ani, se schimbă lucrurile, mi se pare din ce în ce mai în bine. Îmi place foarte mult să vin la București, am familie aici, am prieteni buni. Vorbind limba, e o plăcere. Sigur, sunt și lucruri despre care știu că va mai dura timp să se schimbe.

Stai în New York acum. Acolo e „baza” ta? ___

Sunt freelancer, plec multe peste tot. Vin în Europa destul de des, lucrez și în State peste tot, dar da, baza este în New York. Deja sunt plecată de două luni și jumătate de acasă. În general, din cauza jobului, sar cam peste toată harta.

Cum e viața ta în New York? ___

New York-ul e un oraș incredibil, are o energie puternică, mulți sunt foarte speriați de asta. Pentru mine a fost un match, îmi place modul de a coexista cu toate națiunile, toate limbile. Și, din cauză că este un oraș dur, te împinge să fii creativ cu modul cum îți trăiești viața. Trebuie să găsești un mod să supraviețuiești, altfel te mănâncă.

___

Pentru mine a fost un lucru bun, pentru că sunt un pic mai timidă, dar când am ajuns la New York mi-am dat seama că așa o să fiu călcată și a trebuit să mă deschid, m-a făcut mai puternică. Și simt schimbarea asta când vin în Europa, nu sunt aceleași moduri de interacțiune.

Ai prieteni români în New Tork? ___

Nu prea. Singura prietenă româncă e la Boston, ne știm de când avem 5 ani. Pe majoritatea mi i-am făcut acolo, prin dans.

Ai început să studiezi baletul la 11 ani. Mereu mă întreb cum poți ști de la vârste atât de fragede cei vrei să faci în domenii din astea, cum e baletul sau sportul, unde trebuie să începi de mic. ___

Nu știu dacă poți. E idealul ăsta că o să fii pe scenă, o să ai costumele astea frumoase… E ceva adânc fizic care a fost decisiv pentru mine.

___

Țin minte că am început și mi-am dat seama că-mi place să mă mișc, îmi place să aud muzică, îmi place să mă exprim prin dans. Nu știam că partea tehnică este foarte dificilă. Când afli că trebuie să stai cu picioarele într-un fel, că pozițiile trebuie să fie aceleași de fiecare dată… Cu cât avansez în carieră știu clar că asta a trebuit să fac, mă bucur să nu regret că mi-am ales drumul pe care mi l-am ales.

Preferi dansul clasic sau cel contemporan? ___

La vârsta mea și cu experiența mea, prefer dansul contemporan. Iubesc să văd balet și să mă miște emoțional ceva pe care-l văd, dar mi se pare că dansul contemporan are niște nivele un pic mai adânci și mai umane.

Dansul clasic n-a înghețat cumva în timp? Poate nu în New York… ___

Ba da, așa e. Într-un fel, dansul clasic împinge artiștii într-un colț destul de dificil psihologic – și fizic, bineînțeles. Sunt niște tradiții care sunt urmărite și nu înțeleg de ce, nu mi se par necesar în timpul în care trăim. Sunt niște legi nescrise care se continuă a fi folosite, dar nu îmi dau seama de ce.

___

Și simt că mulți virează către dansul contemporan ca să scape de acele tradiții și să se poată găsi într-un dans care poate fi făcut pentru ei, nu să facă cum au făcut toți de la 1800 și ceva. Poate să continue să fie un interpet, dar e un alt nivel și structura în care ți i oferă spațiu e foarte deschisă. În dansul clasic, înveți pași, nimeni nu creează nimic pentru tine, arta e din cum interpretezi acești pași, dar nu ai niciun fel de libertate până în acel moment.

Cum reacționează publicul la dansul contemporan? ___

Sunt mari fani. Există o comunitate și o cultură destul de mare la New York și în Europa, de asemenea. Și în România, și prin FNT, care aduce niște companii incredibil de bune, lumea este expusă la un nivel internațional.

Care a fost cea mai recentă chestie pe care ți-a plăcut s-o faci? ___

Anul trecut am făcut un duet cu un coleg, o seară întreagă. La-m coregrafiat noi și l-am dansat noi și l-am adus aici, în România, a fost prima oară când am dansat în țară de când am plecat, în ’90. După 28 de ani m-am întors și nu pot să vă spun ce presiune enormă a fost.

___

ar faptul că am reușit, deși n-am avut nici timp și nici bani. să punem acest spectacol în scenă, să-l șlefuim și să-l aducem aici, pentru mine, a fost cea mai rewarding experiență. A fost parte a festivalului național de teatru, premiera a fost de ziua mamei mele, a fost într-un moment unic și de neuitat.

Cum îți gestionezi viața de freelancer? ___

Fiind într-o companie, nu prea înveți nimic, rolul tău este să fii interpret, să muncești, să te ții în formă. Ca freelancer, mi-am dat seama că eu trebuie să mă duc după proiecte. Te întărește chestia asta, dar sunt și situații în care habar nu ai ce faci și trebuie să pretinzi că ai habar. Înveți din greșeli, din a te uita la alții, trebuie să observi sistemele cu mult mai multă atenți decât atunci când ești parte a unei structuri deja organizate. Trebuie să-ți pui antenele mult mai sus.

Lucrezi cu un coregraf suedez. Ce faci cu el? ___

Pe Alexander îl știu de mult, de la compania Cedar Lake, în care am dansat, unde a venit să monteze două piese, așa ne-am împrietenit. L-am asistat la niște creații foarte mari pentru baletul din Norvegia, la opera din Paris, la opera din Dresda. L-am asistat în creații noi, unde am fost asistent artistic, și, de asemenea montez niște piese create de el pentru diverse companii. Ăsta îmi este rolul, de a fi mâna lui dreaptă.

Ce ți-ai dori să faci? ___

Îmi doresc din ce în ce mai mult să coregrafiez, să fie un în control, să decid cine, ce, unde… Fiind mâna dreaptă a lui Alex am învățat cum să fii și mâna principală și ceva a făcut click. deja am făcut duetul ăsta, am făcut o coregrafie la baletul din Norvegia, acum, când mă duc acasă, o să încep să lucrez cu o companie din Atlanta, care li-a oferit o seară întreagă.

___

E prima dată când facă o seară întreagă pentru o companie respectată și mâ bucur că m-au ales pe mie. I’m supernervous, but very excited.