Cum ai decis să treci de la actorie la regie? ___

M-am considerat întotdeauna o povestitoare. Nu am luat o decizie conștientă să trec de la actorie la regie, am simțit nevoia să spun niște povești în care cred și fix de asta m-am apucat să fac artă. Mai am foarte multe de învățat și explorat în lumea actoriei, îmi doresc să joc cât mai mult și să ating maximum de potențial pe care l-aș putea atinge. În ceea ce privește regia, sper să am ocazia să spun poveștile pe care le port în suflet.

Poți să-mi spui mai multe despre scenariu? ___

De 12 ani sunt interesată de tema sclaviei romilor, am vrut să fac un film pe tema asta. Mi-a luat mult timp să prind curaj, să caut, să mă documentez pe această temă. Desigur, a trebuit să mai cresc și ca om și ca profesionist. Prin 2013 sau 2014, s-a organizat o conferință pentru oameni de film, în cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, la care s-a întâmplat să merg și eu.

___

Foarte timidă, i-am adresat o întrebare lui Cristian Mungiu: «Îmi doresc foarte tare să fac cândva un film despre sclavia romilor. Știu că nu ar fi un subiect comercial, dar ce părere aveți?”. Deși mă simțeam ca un outsider acolo, Cristian Mungiu a fost foarte supportive, m-a făcut să mă simt binevenită. Mi-a spus că, deși Kusturica nu nu ne-a lăsat o moștenire ușoară și este greu să oferi și alte perspective, altele decât cele exoticizante, trebuie să fac film dacă vreau să spun povestea asta. A contat mult pentru mine.

___

În 2014, aplicam deja la un proiect de finanțare pentru cercetarea sclaviei. Inițial, mi-am dorit să fac întâi filmul despre sclavia romilor, însă mi se părea foarte greu să am acces la lumea asta. Am, făcut o piesă de teatru. După ce am scris „Marea Rușine”, am găsit povestea care urma să devină apoi primul meu scenariu de film. G. Sion povestea în memoriile sale că a cunoscut o sclavă romă al cărui băiat murise, iar moartea lui a schimbat cursul istoriei și a dus mai devreme la abolirea sclaviei romilor în Moldova.

Cine joacă în acest scurt metraj? ___

Scenariul inițial este pentru un lungmetraj, pe care îmi doresc să îl regizez în viitor. Sunt foarte bucuroasă că am reușit să obțin finanțare și să regizez „Bilet de iertare”, un scurtmetraj care prezintă o mică parte a poveștii.

___

Scurtmetrajul este produs de Mobra Films și Asociația Untold Stories, iar din distribuție fac parte Oana Ștefănescu, Emil Măndănac, Ionuț Habet, Ioana Barbu, Bogdan Stamatin și eu.


Crezi că s-a schimbat ceva în percepția publică față de sclavia romilor? ___

Nu cred că am vorbit suficient de mult despre acest subiect, încât să se producă deja o schimbare. Cred că încă nu s-a schimbat nimic în percepția publică. Mi-aș dori să pot spune contrariul, însă subiectul sclaviei romilor nu este încă prezent în mentalul colectiv, în manualele de istorie, în discuțiile contemporane, și cu atât mai puțin în artă.

___

Mă bucur însă că am reușit, în 2009, cu foarte puține resurse, să inițiez o mișcare în teatru – începutul teatrului cu mesaj social rom. De asemenea, mă bucur foarte tare că, în urma proiectului meu de cercetare a sclaviei romilor, din 2015, am inițiat celebrarea Zilei Dezrobirii Romilor în data de 20 februarie. Mă bucur foarte tare că multe ONG-uri și instituții au preluat și duc mai departe an de an această sărbătoare necesară în care ne onorăm strămoșii.

Ai în plan și un lungmetraj în curând sau vrei mai întâi sa iți încerci mâna cu scurtmetraje? ___

Sunt mai multe povesti pe care vreau să le spun, unele sunt de lungmetraj, iar altele ar putea să fie doar scurtmetraj. De data aceasta, finanțarea pe care am obținut-o pentru acest proiect mi-a oferit ocazia sa fac un prim pas înspre lungmetrajul pe care doresc să-l realizez. Mi s-a oferit șansa să spun o părticică din povestea mai mare și să câștig experiență. Îmi doresc foarte tare să pot continua acest proiect cu un film de lungmetraj.

Dintre filmele făcute de alți regizori care tratează subiecte care au legătură cu romii, care ți-au plăcut? ___

Îmi plac filmele în care observ că și romii au avut un aport creativ. O să dau un exemplu dintr-un documentar care se numește „Spartacus & Cassandra”, în care, cel puțin așa susține regizorul, copiii au fost invitați la montaj, să decidă și ei ce va fi prezentat publicului, fiind o poveste foarte personală despre viața de familie a acestor copii.

___

M-a impresionat foarte tare că la final, Spartacus, băiatul, a avut un moment de rap și asta m-a emoționat pentru că nu era nimic altceva decât perspectiva lui romă, pe care regizorul doar o facilita în momentul acela. Mi-am dat seama cât de important este să poți să îți spui povestea, din perspectiva ta.

Când vine vorba de romi, există în continuare în România rasism. Tu cum percepi lucru acesta? Ai văzut schimbări? ___

Da, există schimbări pozitive pe care le percep, însă nu am ajuns nicidecum unde trebuie. Sunt mulți copii, romi sau nu, care încă nu au ce să mănânce, unde să stea, nu au acces la educație.

___

Mă refer aici și la media, care are responsabilitatea de a chestiona tonul și perspectiva prin care alege să prezinte aceste povești. Un exemplu ar fi modul în care se vorbește despre etnie la știri atunci când este vorba despre o infracțiune („un rom a făcut…”). În schimb, când un rom are rezultate remarcabile, el este ridicat la rang de etnic român.

___

În același timp, mi se pare îmbucurător că în ultimii 10 ani, mult mai mulți oameni s-au identificat public ca fiind romi. În trecut, era o rușine mare să faci asta. Sper ca în viitor să nu mai fie cool să fii rasist cu romii sau cu oricine altcineva. Din păcate, la noi, rasismul împotriva romilor nu este încă ceva rușinos, ci, dimpotrivă, intră la categoria „normalitate”.