
Irina Munteanu
27 februarie 2019
Alejandro G. Iñárritu va prezida juriul Festivalului de Film de la Cannes
Alejandro G. Iñárritu a fost numit președintele juriului de anul acesta de la Festivalul de Film de la Cannes. Regizorul câștigător al premiului Oscar pentru filmele „Birdman” și „The Revenant” devine primul artist mexican care ocupă această poziție.

Iñárritu are o istorie lungă cu Festivalul de la Cannes, începând cu lungmetrajul său de debut din 2000, „Amores Perros”, și până la ultima sa participare în festival, în urmă cu doi ani, cu proiectul de VR „Carne y Arena”.
„Festivalul de Film de la Cannes a fost întotdeauna foarte important pentru mine, încă de la începutul carierei mele”, a transmis Iñárritu. „Sunt măgulit și nerăbdător să mă întorc anul acesta cu onoarea nemărginită de a prezida juriul”, a mai spus el.

Președintele festivalului, Pierre Lescure, împreună cu directorul artistic Thierry Frémaux, i-au adus laude regizorului mexican despre care au spus că este „un artist important al vremii sale și un regizor îndrăzneț, plin de surprize”.
„Amores Perros” a câștigat Grand Prix și a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin. În 2006, Iñárritu a fost desemnat cel mai bun regizor la Cannes pentru drama „Babel”, nominalizată și la Oscar de 7 ori.

În 2010, regizorul s-a reîntors pe Croazetă cu „Biutiful”, al cărui protagonist, Javier Bardem, a fost desemnat cel mai bun actor și a obținut o nominalizare la Oscar.

An de an, juriul Festivalului de la Cannes este prezidat de o personalitate importantă a cinematografiei internaționale și vine ca o recunoaștere a carierei excepționale a acestuia sau acesteia. Din 1960 și până în prezent, actrița și regizoarea Jeanne Moreau este singura persoană care a avut de două ori ocazia să prezideze juriul, în 1975 și 1995.
Jean Cocteau, Marcel Achard, Sophia Loren, Michèle Morgan, Tennessee Williams, Kirk Douglas, Bernardo Bertolucci, Clint Eastwood, Martin Scorsese, David Lynch, Quentin Tarantino, Steven Spielberg, Joel Coen și Ethan Coen sunt câteva dintre personalitățile care au prezidat de-a lungul timpului juriul competiției de la Cannes.

Anul trecut, Cate Blanchett s-a aflat în această postură. Actrița australiană a profitat de ocazie pentru a pune în discuție problema egalității sexelor în ceea ce privește selecția regizorilor, respectiv lipsa femeilor din această categorie la Festivalul de la Cannes.

Blanchett s-a aflat și în fruntea protestului Time’s Up de pe covorul roșu, unde i s-au alăturat alte 81 de femei din industrie. Numărul total al femeilor care au protestat, 82, a reprezentat de fapt numărul regizoarelor care au fost nominalizate în cadrul Festivalului de la Cannes, comparativ cu 1.645, cel al bărbaților.

„Femeile nu sunt o minoritate în lume, dar totuși starea curentă a industriei cinematografice spune altceva”, a transmis Cate Blanchett, în discursul său scris împreună cu regizoarea Agnes Varda, care a repetat discursul și în limba franceză.
Cea de-a 72-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes are loc între 14 și 25 mai 2019.
Created with Newsroom AI
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.