Cine e Ioana Cîrlig și de ce s-a apucat ea de fotografie?

_

Acum aproape 33 de ani m-am născut în București, din care am căutat mereu să evadez. Cred că fotografia s-a potrivit la fix cu wanderlustul ăsta al meu, e o scuză să explorez și să umblu. Cel mai important, e un mod de viață care nu mă leagă de un birou, cred că ăsta a fost unul din lucrurile la care m-am gândit când m-am hotărât să văd dacă pot să fac o meserie din pasiunea mea.

Faci multă fotografie documentară. Cum găsești subiectele, care e „ritualul de pregătire” în documentare?

_

Mă ghidez doar după ce anume mă entuziasmează de-adevăratelea, e singurul mod care funcționează pentru mine. Nu e cel mai eficient, dar am căutat mereu să îmi asigur pâinea din altceva decât proiectele mele personale, în felul ăsta pot lucra la ele fără presiunea de a le face vandabile, de interes pentru reviste sau galerii.

_

Ritualul de pregătire diferă în funcție de subiect, de obicei încerc să aflu cât mai multe despre povestea/zona/omul care mă interesează, apoi să fac un pui de plan, care se schimbă de multe ori după ce încep să interacționez direct și să fac poze.

Călătorești mult prin țară. Cum se vede România prin ochii fotografului? E o sursă continuă de inspirație?

_

Fotografiez în România pentru că e locul pe care îl înțeleg cel mai bine. Durează destul de mult până mă simt cât de cât îndreptățită să-mi dau cu părerea despre ceva, mi-ar lua o eternitate să documentez un subiect într-o țară total nouă, și nu cred că aș scăpa vreodată de sentimentul de impostoare. Îmi plac orașele mici, unde mi-e parcă mai ușor să mă bag în seamă cu oamenii, viața are un ritm care se potrivește mai bine cu modul meu de lucru.

Unul dintre proiectele foto gândit de tine, care m-a impresionat tare mult, a fost cel cu portretele deținutelor de la Târgșor. Îmi imaginez că după un proiect ca acesta îți rămân în minte poveștile oamenilor. Cât de multe emoții, trăiri, gânduri iei cu tine după ce termini un proiect de genul?

_

A fost prima mea încercare de proiect, și a fost foarte intens pentru că, spre deosebire de modul în care lucrez de obicei, am cunoscut și fotografiat mulți oameni într-un timp foarte scurt. Îmi amintesc de grupul de tinere mame care aveau bebeluși în penitenciar, m-a impresionat universul pe care și-l construiseră și felul în care aveau grijă una de alta și toate, laolaltă, de bebelușii lor.

Un alt proiect care mi-a rămas mult în minte a fost Nothing to Fear. Care e povestea lui?

_

Nothing to Fear e despre o familie cu care am petrecut câțiva ani, niște oameni liberi. Proiectul meu s-a concentrat pe cele mai mici patru fete ale familiei și modul în care s-au schimbat ele pe parcursul celor patru ani în care le-am fotografiat. Timpul e un subiect mișto pentru fotografii, sper să mai am ocazia să încerc să-l povestesc.

Cât de greu sau ușor îi e unui fotograf independent să împace grijile administrative (aspectul financiar, birocrația) cu nevoia de lucra în liniște și de a avea timp pentru noi idei creative?

_

Uneori iese mai bine, uneori mai prost, alteori nu iese deloc - trec luni de zile și nu construiesc nimic pentru proiectele mele. E un echilibru fragil, pe care îl caut mereu. Timpul e, normal, cea mai mare problemă. E un lux să lucrezi la proiecte personale, pe care nu le gândești cu scop comercial și mă simt norocoasă că reușesc să jonglez cu toate lucrurile în așa fel încât să-mi iasă din când în când și nebunia asta.

Ce fotografi sau proiecte fotografice te inspiră?

_

Mă uit la multă fotografie și îmi plac foarte tare cărțile foto. Mă inspiră proiectele care, prin subiect și abordare, aduc ceva nou în peisaj, mă inspiră fotografii care nu se mulțumesc să meargă pe cărările bătătorite și o iau de nebuni prin pădure. De obicei astea-s proiectele personale, unde autorii nu se stresează să facă pe plac nimănui.

_

Îmi plac proiectele care încearcă să spună povești în moduri inteligente, cu empatie, și care surprind un strop de întâmplător. Cred că asta e șmecheria cu fotografia, care în esență e un mediu destul de limitat - din când în când câte un fotograf rupe limitele și-ți arată mult mai mult decât vezi.

La ce lucrezi acum?

_

Lucrez la o poveste despre plantele vulnerabile și cele pe cale de dispariție, și despre oamenii care le cercetează și încearcă să le salveze.