De Irina Munteanu
E deja jumătatea lui noiembrie, te-ai mirat de câteva ori cât de repede a trecut anul (hmm, oare?), ai pierdut șirul planurilor mentale de revelion și ai o presimțire că sărbătorile o să se deruleze tot în universul mărginit al casei tale (și în cel mai apropiat cinematograf).
Ce urmează nu e o listă cu filme de Crăciun, ci o selecție personală de pelicule (în ordinea lansării în România) pe care le aștept mai mult sau mai puțin de la începutul anului și pe care mă bazez cumva că o să încheie corespunzător 2021, odată pentru totdeauna.
Puloverul tricotat al lui Adam Driver, arsenalul de bijuterii al lui Lady Gaga și vibe-ul general de părinți în luna de miere la Sinaia? Sigur îți mai amintești fotografia care a aprins la un moment dat Internetul. De la costumele personajelor și până la accentul italian exersat, eu, una, am multe curiozități legat de filmul lui Ridley Scott.
Filmul Juliei Ducournau, câștigătorul premiului Palme d'Or de anul acesta, spune povestea Alexiei, o femeie care suferă un accident de mașină la o vârstă fragedă și i se implantează o placă de titan în craniu, iar implantul începe să o afecteze. Mai precis, devine o dansatoare care face sex cu mașini și ucide oameni cu sălbăticie. Iar asta cred că e tot ce ai nevoie să știi înainte să te îndrepți spre sala de cinema.
Când am descoperit adevărata semnificație a titlului „The Hand of God”, am înțeles de ce a avut nevoie Sorrentino să se întoarcă în orașul natal pentru a face filmul. Cel mai intim și personal de până acum, lungmetrajul regizorului italian dă semne că se îndepărtează de restul filmelor sale extravagante și provocatoare, dar asta nu îl face mai puțin surprinzător. De la legătura cu Diego Maradona și până la felul în care lucrurile își schimbă cursul în viața personajului inspirat de propriul destin, „The Hand of God” adăpostește mult neprevăzut.
Prea multe filme și seriale despre familia regală, o să spui. Nu te contrazic, dar ceva legat de „Spencer” mă convinge să îi dau o șansă. Să fie faptul că n-am primit cât am vrut de la apariția lui Lady Di în „The Crown”, să fie faptul că Jonny Greenwood semnează coloana sonoră, poate chiar fascinația mea pentru fascinația lui Pablo Larraín pentru femeile suferinde sau pur și simplu dorința de a vedea cum e în tabăra celor îndrăgostiți de Kristen Stewart.
Tot la capitolul subiecte serioase despre care nu ne mai săturăm să discutăm: sfârșitul lumii. În cel mai recent film al lui Adam McKay, „Don’t Look Up”, doi astronomi descoperă că o cometă se apropie de planeta noastră, așa că încearcă să îi avertizeze și pe restul oamenilor. Ai ghicit, nu e deloc ușor să facă asta. Dar ce companie minunată în care să privești în neant așteptând inevitabilul: Leonardo DiCaprio, Jennifer Lawrence, Cate Blanchett, Jonah Hill, Timothée Chalamet, Meryl Streep!
Olivia Colman! Jessica Buckley! Bine, hai și Dakota Johnson, deși mi-a luat ceva să realizez că nu e Pamela Adlon în primele sezoane din „Californication”. Bazat pe romanul omonim mai puțin cunoscut al Elenei Ferrante și regizat de Maggie Gyllenhaal, filmul „The Lost Daughter” o are în centru pe Leda. Aflată singură în vacanță, femeia începe să devină măcinată de o familie care o face să-și amintească de propria tinerețe și să-și analizeze eșecurile. Poate nu e chiar un 31 decembrie optim, dar un mod interesant de a începe noul an cu siguranță poate fi.
Te gândeai la altceva? Probabil cel mai așteptat film al ultimilor doi ani se lasă în continuare așteptat în cinematografele de la noi, dar optimista din mine îmi spune că o să-l văd până la finalul anului. Dacă ne citești newsletterul, ne-ai remarcat eforturile de a ne umple timpul cu tot ce am putut până acum – cu albumul lui Jarvis Cocker de hituri franțuzești inspirat de filmul lui Wes Anderson și cu videoclipul de la piesa „Aline”, cu posterele cu personaje din film, cu volumul de povești imaginare, cu secrete din culise și cam tot ce a ieșit pe subiect. Da, tot nu e suficient.