Ioana Ilie

Serious Business

7 evenimente sociale la care merită să ajungi săptămâna asta #21

_

Se anunță a fi o săptămână plină! Între 14 și 20 octombrie, mergem la două festivaluri și încheiem cu un protest pentru siguranța femeilor din România.

Festival Astra Film Sibiu 2019 ___

Din 14 octombrie, Sibiul redevine pentru șapte zile gazda unuia dintre cele mai importante evenimente din România dedicate filmului documentar. Cea de-a 26-a ediție a Festivalului Internațional Astra Film aduce o selecție de peste 100 de filme care surprind realități sociale din 45 țări de pe Glob.


Festivalul Egalității de Gen ___

În aceeași perioadă, Sibiul găzduiește și Festivalul Egalității de gen. Ajuns anul acesta la ediția a 14-a, evenimentul promovează drepturile femeilor, în contextul în care în ultimele luni am fost cu toții martorii unui val crescut de fapte de violență împotriva acestora.

___

„E important să înțelegem că violența se naște din inegalitate și o adâncește, generând o stare de frică și intimidare. Prin expoziții, cursuri pentru tineri, și conferințe pentru angajatori, ne-am propus să arătăm că e nevoie atât de implicarea femeilor, cât și a bărbaților pentru îndreptarea situației, iar beneficiile vor fi de toate părțile.”, spun organizatoarele.


Film Povești de viață rome ___

Între 14 și 18 noiembrie, Institutul Francez organizează un ciclu de proiecţii cinematografice la Cinema Elvire Popescu, reunite sub titlul „Poveşti de viaţă rome. O altă perspectivă”.

___

Pe 14 octombrie putem urmări, în premieră, documentarul „8, avenue Lénine”, despre lupta unei femei rome de a rămâne pe teritoriul Franței. Următoarele proiecții au loc pe 28 octombrie („Toto și surorile lui”) și pe 18 noiembrie („Singură la nunta mea”), iar un bilet de acces la film costă 15 lei.

Film Priced Out ___

Explorând complexitățile și contradicțiile gentrificării, filmul „Priced Out” vine cu o viziune sfâșietoare a istoriei injustiției locative din cel mai „alb” oraș al SUA, precum și asupra impactului personal pe care l-a avut asupra rezidenților. Proiecția filmului va avea loc marți, pe 15 octombrie, de la ora 19:00, la Latitudine53, cu intrare liberă, în limita locurilor disponibile.


Vernisaj Istorie queer personală & comunitară ___

Pe 18 octombrie, începând cu ora 19:30, organizația MozaiQ cheamă membrii comunității să ia parte la un vernisaj pe tema istoriei queer personale și comunitare. Evenimentul va avea loc la Beciul Național de Artă Contemporană (BNAC) pe strada Stelea Spătaru numărul 13.

___

Expoziția își propune să ne adune într-un spațiu în care să ne cunoaștem, să ne înțelegem mai bine unii pe alții și să aflăm împreună povești personale LGBT+, transpuse prin ochii artiștilor. Poate fi vizitată până pe 3 noiembrie, iar accesul este gratuit.


Expoziție Uranus acum ___

Și Revista Zeppelin ne invită săptămâna aceasta la o expoziție, axată pe trecutul cartierului Uranus din București. Interviurile filmate și scrise, imaginile vechi, un plan reconstituit vectorial sau câteva obiecte salvate din timpul demolărilor leagă poveștile locuitorilor ce și-au pierdut casele sau ale martorilor, de reconstituirea simbolică, a unei realități urbane eliminate.

___

Vernisajul expoziției va avea loc pe 17 octombrie, de la ora 18:00, la Muzeul Național de Artă Contemporană, iar lucrările rămân expuse până pe 15 noiembrie. Accesul este liber.


Marș Împreună pentru siguranța femeilor ___

Încheiem săptămâna cu Marșul „Împreună pentru siguranța femeilor!”, ce va avea loc sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 15.00. Pornim din Piața Universității, din Parcul Colțea, spre Piața Victoriei, într-o manifestație care are ca miză solidarizarea cu toate femeile victime ale violenței. Află mai multe detalii despre eveniment aici.


Don't forget to share!

Created with Newsroom AI

Go to page

We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.