
de ioana ilie
7 documentare pe care merită să le vezi la Festivalul Pelicam 2020
Cea de-a 9-a ediție a celui mai îndrăgit festival de film dedicat mediului înconjurător, Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, va avea loc anul acesta în mediul online, între 10 și 19 iulie.
Trecem în revistă 7 filme selectate în festival, care abordează, așa cum ne-am obișnuit, câteva dintre provocările majore cu care se confruntă mediul înconjurător în prezent și pe care credem că merită să le vezi.

The Price of Paradise
Doi frați miliardari vor să cumpere paradisul, reprezentat de insula Sark din Canalul Mânecii, și să o transforme într-o stațiune de vacanță de lux, în detrimentul vieții comunității locale. Filmul va fi proiectat online vineri, 10 iulie, de la ora 21:00, și deschide ediția de anul acesta a festivalului.

Overbooking
Alături de documentarul The Price of Paradise, alte patru documentare de mediu concurează pentru marele premiu al festivalului. Tot pe tema strategiilor prin care putem să protejăm biodiversitatea unor locuri al căror echilibru a fost perturbat este și Overbooking, un film care ne vorbește despre insula Mallorca, reprezentativă pentru atât de multe alte locuri de pe planetă care au fost transformate radical de oameni.

You Think the Earth is a Dead Thing
Un alt documentar interesant parte din Competiția Internațională este You think the Earth is a Dead Thing, care abordează comunitatea indigenilor din Marea Caraibelor și felul în care aceștia au păstrat de-a lungul timpului medicina tradițională, în ciuda eforturilor colonialiștilor francezi de a o eradica.
Filmul nu ridică doar probleme legate de natură și ecosisteme deteriorate, ci se concentrează și pe spații de rezistență la criză, spații în care femeile și bărbații acționează din perspectiva istorică a colonialismului, unde lupta ecologică și trecutul colonial devin intrinsec legate.

Jozi Gold
Din Competiția Internațională face parte și documentarul sud-african Jozi Gold, care ne invită într-o incursiune în lumea minelor din Johannesburg, acolo unde extragerea unei treimi din aurul mondial a lăsat în urmă un dezastru ecologic.

The Last Male on Earth
Toate filmele din competiție ne arată, într-un fel sau altul, fragilitatea ecosistemelor de care depindem. De exemplu, în 2018, ultimul mascul de rinocer alb a murit în Sudan, după 42 de ani trăiți pe planetă. The Last Male on Earth este un film care ne poartă pe urmele ultimilor ani din viața celui din urmă reprezentant al acestei specii.

On the Water
O noutate a festivalului anul acesta este competiția Eastern Docs care va înlocui tradiționala secțiune competitivă Black Sea Docs. On the Water este unul dintre filmele selectate în această secțiune și abordează tematica războaielor interetnice dintr-o comunitate multiculturală din Croația. Documentarul este un studiu poetic și politic despre schimbarea și constanța oamenilor și spațiilor, și despre granița dintre acestea.

Invisible Paradise
Din aceeași competiție face parte și Invisible Paradise, care aduce în fața spectatorilor un paradis al naturii din Belarus unde familiile încă practică agricultura de subzistență, aproape de zona roșie a Cernobîlului.
Toate proiecțiile online vor fi însoțite de Q&A-uri cu cineaști din echipele filmelor, iar fiecare producție va putea fi vizionată o singură dată, într-o proiecție gratuită, transmisă live pe site-ul oficial Pelicam. Poți afla mai multe informații despre programul festivalului și invitații lui, aici.

Vrei să citești mai mult?
Acum ajungem și la tine pe mail!
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.