
Mihai Ghiduc
Glamour picks
7 blockbustere interesante ale finalului de an
_
Studiourile mari încearcă iarăși să ne aducă în cinematografe cu promisiunea unor filme spectaculoase, cu bugete imense. În lipsa filmelor din universul Marvel, care revin abia anul viitor, tot felul de producții interesante se luptă pentru atenția noastă. Și pentru pofta de popcorn.
Iată cele șapte blockbustere de la care avem (cât de cât) așteptări.
||||||

It Chapter Two __
6 septembrie
_
Precedentul film făcut după romanul lui Stephen King a fost excelent, așa că așteptările sunt pe măsură. Eroii din primul „It” au crescut, au trecut 27 de ani, motiv pentru care îi avem acum în distribuție pe Jessica Chastain și James McAvoy. Clovnul Pennywise revine și el, dar, fiind o ființă supranaturală, e jucat în continuare de Bill Skarsgård.

Joker __
4 octombrie
_
E complicat personajul acesta, mai ales după ce l-a portretizat Heath Ledger în „The Dark Knight”, dar Joaquim Phoenix încearcă să-l readucă pe marele ecran, într-o poveste care-i spune originea, cum s-a transformat dintr-un om obișnuit într-un super-răufăcător. Filmul a debutat la Veneția, iar review-urile spun că Phoenix a reușit.

Gemini Man __
11 octombrie
_
Spre deosebire de restul filmelor din listă, acest SF regizat de Ang Lee nu e o continuare sau o reeditare a unui film mai vechi. Se lucrează la el de 20 de ani și tot felul de regizori și actori au semnat (și apoi rupt) contracte. Will Smith, Mary Elizabeth Winstead și Clive Owen au ajuns în versiunea finală. Habar n-avem dacă va prinde, vom afla în octombrie.

Zombieland: Double Tap __
25 octombrie
_
Precedentul „Zombieland”, o comedie cu, desigur, zombie, s-a lansat în 2009 și ne-a amuzat pe toți. După 10 ani, Woody Harrelson, Jesse Eisenberg, Emma Stone, Abigail Breslin și Bill Murray își reiau rolurile, dar apar și personaje noi, jucate, printre alții, de Rosario Dawson, Luke Wilson și Dan Aykroyd.

Terminator: Dark Fate __
1 noiembrie
_
„Terminator Genisys” n-a fost prea reușit, însă creatorii profită de existența călătoriilor în timp în acest univers SF pentru a reseta, din nou, povestea. „Dark Fate” e o continuare a filmului „Terminator 2: Judgment Day” (exact, acela cu „Asta la vista!”), iar Linda Hamilton, la 62 de ani, revine în rolul lui Sarah Connors. Revine și Arnold, desigur.

Charlie's Angels __
29 noiembrie
_
Poate cea mai surprinzătoare încercare de reboot a unei franchize, a cărei soartă e clar incertă, în lumea #metoo, filmul e regizat de Elizabeth Banks și le are în rolurile principale pe Kristen Stewart, Naomi Scott și Ella Balinska. Nu e prea clar cine sau unde e Charlie – e foarte posibil ca de acest răspuns să depindă succesul filmului.

Star Wars: The Rise of Skywalker __
30 decembrie
_
Al treilea film din cea mai recentă trilogie „Star Wars” încheie o trilogie de trilogii începută în 1997. Pe scurt, sunt nouă filme. Rey și Kylo Ren se vor înfrunta din nou, la un an după ultima aventură, în timp ce vechiul conflict dintre Jedi și Sith va ajunge la apogeu.

Nu uita să dai mai departe!
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.