
DE AMALIA DOBRE
6 piese cool găsite în vintage shop-uri săptămâna aceasta #6
Un sweatshirt de purtat prin casă (sau pe afară?), un colier pe care să-l folosești ca twist în outfiturile prea riguros construite, o pălărie pictată și alte câteva mici obsesii (re)curente.
Why so serious?
De ceva vreme, am „a soft spot“ pentru hainele pe care în mod normal le-aș purta prin casă, doar că acum le port pe-afară. Mai exact, hainele care au aspectul ăla de „why so serious?“, par și sunt uzate și au așa un comic al situațiilor proprii. Și mă refer la sweatshirts cu pisici și flori, veste colorate și alte piese pe care le-ar purta mai degrabă niște personaje din filmele lui Jim Jarmusch sau ale lui Wes.

Let the hunt begin!
O sursă bună pentru piese vintage e și heroine.com, dacă ai răbdare să cauți într-o arhivă mare. Eu urmăresc în special câteva micro-magazine, cum e Shopstrangr, pe care l-am descoperit inițial pe Instagram, dar tu poți să-ți faci o listă personalizată.

O pălărie pictată
Nu mă dau nici eu în vânt după cowboy hats, dar mi-a plăcut în special asta, pentru că e desenată de Sissi Pohle. Poți să transformi oricând o șapcă, o bască veche într-una și mai cool cu un pic de vopsea pentru textile, piele etc. Și apoi să o porți cu piese din total altă zonă stilistică, cum e tricoul acesta.

Pulovere neserioase
Practic, wish list-ul meu de zilele astea e plin de pulovere neserioase cu gâște și rațe, găsite în vintage shops nepopulare pe internet sau piese foarte vechi la fel de nepopulare de pe Vestiaire Collective. The weirder, the better!

Colier din mărgele
Mai ții minte brățările sau colierele din mărgele pe care le purtai în copilărie? Le poți folosi în special atunci când vrei să dai un mic turning point unui outfit cu o direcție stilistică prea clară.

Cardigane de la bunica
Pentru cardigane pretty, dacă te-a prins aceast microtrend, surse bune sunt Imparfaite, Lucia Zolea WinWintage (și mai potolesc un pic căutările prin vintage shops și SH-uri fizice după cel mai frumos cardigan tricotat).

Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.