De Irina Munteanu

»

On our radar

5 seriale care îți vor umple golul lăsat de „Mare of Easttown”

Situația se prezintă în felul următor: te-ai (re)îndrăgostit de Kate Winslet, ai aplaudat fiecare decizie de normalitate de pe set (fără editări inutile și lookuri nerealiste), ai bănuit pe toată lumea că ar fi implicată în crimă și ai întors povestea pe toate părțile, ai făcut tot felul de legături și în general ți-a bătut inima un pic mai tare la fiecare nou episod.

„Mare of Easttown” nu revoluționează dramele cu crime, ba chiar urmărește rețeta de succes (mult mister, răsturnări de situație și o grămadă de posibili suspecți), ca în final să-ți rămână în minte chiar și după ce s-a încheiat.

Acum că misterul din Easttown a fost elucidat și nu știm încă dacă va mai urma un sezon nou sau nu, sigur ți-e dor de Mare. Nu e totul pierdut: există multe seriale care îți vor aminti de noua ta dramă preferată. Am ales cinci dintre ele!

Sharp Objects

HBO GO

Ne întoarcem în anul de grație 2018, la unul dintre serialele pentru care abia așteptam un motiv să le revedem: „Sharp Objects”. Ceea ce ne conduce la multele asemănări dintre lumea lui Mare Sheehan și cea a Camillei Preaker, o jurnalistă care se reîntoarce în orașul natal pentru a investiga moartea suspectă a două fete.

Pentru început, ambele protagoniste au o istorie tulburătoare în spate, iar greutățile lor încep să iasă la suprafață pe măsură ce avansează povestea. Apoi, în fiecare dintre cele două seriale, acțiunea se petrece în comunități restrânse, unde senzația generală de claustrofobie este dublată de secretele pe care le ascund membrii ei. Nu în ultimul rând, pericolul vizează în ambele cazuri adolescente.

The Undoing

HBO GO

Serialul care ni l-a readus în atenție pe Hugh Grant, într-un rol diferit pentru el (și pentru noi), și-a împărțit publicul în două tabere – pe de-o parte, cei dezamăgiți de finalul nu tocmai strălucit, pe de alta, cei suficient de seduși de duo-ul Nicole Kidman - Hugh Grant încât să ignore eventualele inconsecvențe.

Dacă „The Undoing” defilează cu mai mulți suspecți, ca în final să aleagă să nu uimească deloc, iar autorul crimei să fie cel pe care l-ai bănuit de la bun început, în „Mare of Easttown” deznodământul nu doar că reușește exact contrariul, dar revizitează, pentru ultima dată, marile teme în profunzime (doliu, prietenie, traumă) și clarifică legăturile dintre personaje.

The Sinner

Netflix

Chiar dacă „The Sinner” nu s-a bucurat de succesul pe care l-ar fi meritat, în ciuda poveștilor foarte bine construite, cel de-al patrulea sezon este în curs de producție. Serialul debutează memorabil, cu o Jessica Biel care comite o crimă violentă (pentru care a primit o nominalizare la Emmy și două la Globurile de Aur) și un Bill Pullman în rolul unui detectiv determinat să descifreze cazuri aparent imposibile.

Merită să rămâi prin preajmă și pentru restul sezoanelor, mai ales pentru că vei pătrunde și mai mult în mintea detectivului Ambrose, în timp ce te întrebi întruna cine-i vinovatul.

Mindhunter

Netflix

Pentru sezonul de debut, serialul lui David Fincher propune o serie de dialoguri ficționale și incomod de apropiate cu ucigași în serie reali (Charles Manson, David Berkowitz, Edmund Kemper). Chiar dacă povestea se schimbă în sezonul următor, componenta psihologică și meticulozitatea cu care sunt construite personajele rămân în cărți, ba chiar primesc un twist mitologic în gașca lor.

Despre sezonul trei, Fincher declara într-un interviu anul trecut că nu e convins dacă are rost să-l mai producă, în parte și din cauza numărului de vizonări care nu justifica costurile (vă puteți imagina?). Să sperăm că se răzgândește.

True Detective

HBO GO

Aici poate că ar fi mai bine să te încurajez să vezi doar primul sezon, cel mai urmărit prim sezon de pe HBO la acel moment, și unul care a ridicat ștacheta pentru serialele de gen. Chiar dacă următoarele două sezoane, lansate în 2015, respectiv 2019, nu au reușit să se ridice la același nivel (și nici nu l-au mai avut pe Matthew McConaughey în distribuție), merită să le ții pe aproape pentru zile negre.

Revenind însă la primul sezon, acesta urmărește povestea a doi detectivi din Louisiana, care investighează o crimă petrecută în anii '90 și asupra căreia revin 17 ani mai târziu. Pe lângă discuția despre ocultism, religie și masculinitate pe care o stârnește, serialul oferă și o privire în interiorul personajelor care, asemeni lui Mare, creează o fixație pe cazurile violente pe care încearcă să le rezolve.

Planuri pentru weekend?

Abonează-te la Ping Pong, newsletterul nostru săptămânal de recomandări pentru weekend. Cărți, muzici, filme și restul de delicatese ajung la tine în Inbox, în fiecare vineri, după ora 14.00.

Created with Newsroom AI

Go to page

We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.