
Irina Munteanu
8 martie 2019
5 filme LGBTQ+ pe care să le vezi în 2019
Plecând de la premiza că ai văzut deja „The Favourite”, iar „Moonlight”, „Carol” sau „Call Me By Your Name” îți sunt pe lista preferatelor, am adunat 5 producții cinematografice remarcabile ce au în prim-plan povești LGBTQ nespuse până acum și care trec adesea neobservate.
Într-o lume în care comunitatea LGBTQ+ în continuare nu este tratată așa cum ar trebui, sperăm ca aceste filme să răspândească înțelegere, empatie și mai ales, un comportament firesc.

Boy Erased
Lucas Hedges, pe care în ultima vreme îl vedem peste tot și asta ne bucură mult, joacă rolul unui tânăr dintr-o familie baptistă (Nicole Kidman și Russell Crowe) care este trimis cu forța să ia parte la un program de conversie sexuală a persoanelor gay.

„Boy Erased” spune povestea reală a lui Garrard Conley (și a multor altor tineri), crescut într-o familie în care îi este negată sexualitatea și orice alt aspect al identității sale, culminând cu faptul că este obligat să treacă printr-o experiență extrem de distrugătoare, totul în numele „dragostei părintești”.

Colette
„Colette” este o dramă biografică bazată pe viața scriitoarei cu același nume, interpretată de Keira Knightley. Căsătorită cu un bărbat (Dominic West), scriitoarea își descoperă bisexualitatea și trăiește o aventură romantică cu Missy (Denise Gough).

Sorry Angel
„Sorry Angel” spune povestea lui Arthur, un tânăr student care se îndrăgostește de un scriitor francez. Într-o dinamică ce ne amintește de filmul lui Guadagnino, „Call Me By Your Name”, Arthur își explorează sexualitatea, iar Jacques este mai în vârstă și HIV-pozitiv.
Plasat în 1993, filmul se concentrează pe efectele devastatoare ale virusului HIV lăsate asupra societății occidentale, în vreme ce încep să apară primele semne că virusul poate fi controlat. „Sorry Angel” a rulat în premieră anul trecut la Festivalul de Film de la Cannes și promite a fi următorul „120 BMP”.

Mapplethorpe
Robert Mapplethorpe este unul dintre cei mai iconici fotografi din istorie, cunoscut pentru sadomasochismul și explorarea homosexualității din arta sa. Matt Smith a intrat în pielea personajului, iar filmul biografic urmează să fie lansat anul acesta.
Ammonite
Cu filmul „God's Own Country”, Francis Lee și-a lăsat puternic amprenta în cinematografia gay. Regizorul britanic se reîntoarce cu drama „Ammonite”, programată să apară spre sfârșitul anului 2019, din a cărei distribuție se pare că vor face parte Kate Winslet și Saoirse Ronan.

Plasat în Anglia anilor 1840 și inspirat de viața căutătoarei de fosile Mary Anning, renumită pentru descoperirile de fosile marine de la Canalul Mânecii, „Ammonite” urmărește povestea ei de dragoste cu o altă femeie.
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.