de Irina Munteanu

5 filme din selecția TIFF 2020 pe care poți să le vezi și de acasă


Nu ajungi la TIFF? Avem totuși o veste bună: câteva dintre cele mai așteptate filme din programul de anul acesta vor fi disponibile și pe platforma TIFF Unlimited.


Între 31 iulie și 16 august poți viziona 15 filme noi din secțiunile Supernova, No Limit și What's up, Doc?. Noi am pus pe listă cinci dintre ele, numai bune să recreezi atmosfera de festival și acasă.

Jaful Secolului (The Heist of the Century)


regia Ariel Winograd


Cu siguranță a ajuns până acum la tine serialul „La Casa de Papel” (sau măcar piesa cu pricina). Filmul lui Ariel Winograd spune povestea celebrului jaf care i-a inspirat pe creatorii serialului și care s-a petrecut în realitate în Argentina.

Noul val (Le choc du futur)


regia Marc Collin


Muzicianul Marc Collin, co-fondator al trupei Nouvelle Vague, se numără printre regizorii care vor fi prezenți la festival, cu o incursiune în începuturile muzicii electronice din anii ’70. „Noul val” aduce și un omagiu pionierelor acestui gen muzical: Delia Derbshyre, Laurie Spiegel și Wendy Carlos.

Fecioara de august (La virgen de Agosto)


regia Jonás Trueba


Ce moment mai bun să te descoperi, să-ți pui întrebări și să aduni revelații decât vacanța de vară? Filmul lui Trueba evocă jurnalul intim al Evei, protagonista care decide să rămână în Madrid într-o perioadă în care cei mai mulți dintre locuitori îl părăsesc.

Diavolul dintre picioare (Devil Between the Legs)


regia Arturo Ripstein


Filmul regizorului mexican Arturo Ripstein, cândva asistent al lui Luis Buñuel, explorează relația unui cuplu în vârstă care navighează prin dorință, gelozie, violență și iubire deopotrivă. „Premisa de la care pleacă filmul este că gelozia nu dispare odată cu vârsta, nici atracția și nici repulsia”, explica Ripstein într-un interviu pentru Variety.

Ecou (Echo)


regia Rúnar Rúnarsson


Suntem în Islanda, în timpul sărbătorilor de iarnă, și o atmosferă ciudată învăluie întreaga țară. Premiat la Locarno și Valladolid, „Ecoul” lui Rúnarsson schițează un portret amar al societății islandeze moderne de-a lungul a 56 de scene.


Filmele sunt disponibile în sistem pay-per-view, prin achiziționarea unui bilet. Odată cumpărat, ai la dispoziție 48 de ore să vizionezi filmul ales.

Descoperă noul Glamour!