Mihai Ghiduc

Glamour picks

5 crame franțuzești pe care trebuie să le vizitezi

_

Dacă ți-ai propus să vizitezi Franța toamna asta, n-ar trebui să ratezi o vizită la nenumăratele podgorii din zonă. E vremea vinului și a fotografiilor de Instagram. Și unde să găsești cadre mai minunate decât printre frunzele îngălbenite ale viilor?

_

Ca să fim cu adevărat pregătiți am cerut informații de la un expert: Cristian Preotu este proprietar al grupului Le Manoir și, de ani buni, organizează, cu Tasting Events, tururi private la cramele celor mai prestigioși producători din lume. Iată alegerile lui.

Château Smith Haut Lafitte __

Pessac-Léognan, Bordeaux, Franța

_

Localizată în Bordeaux, în Pessac-Léognan, crama Châteaux Smith Haut Lafitte este una dintre cele mai prestigioase din lume și are o istorie de peste 600 ani. Mai mult, producătorul face parte, începând de anul acesta, din Patrimoniul Viu al Franței, fiind practic un brand național.

_

Domeniul deținut de către Daniel și Florence Cathiard, foști campioni ai lumii la schi, are 78 de hectare de vii și beneficiază de un terroir excepțional în care stratul de sol pietros se continuă cu cel calcaros-argilos. Via crește încet, iar strugurii ajung la maturitate cu un intens caracter aromatic. În materie de producție, Château Smith Haut Lafitte este un exemplu despre cum poți combina tehnologia cu artizanatul.


_

Specialiștii spun că îmbunătățirile aduse de familia Cathiard procedeelor de vinificare sunt apogeul perfecțiunii. Dar, deși multe lucruri sunt avansate din punct de vedere tehnic – proprietatea are propria stație meteo și proceduri de reciclare a dioxidului de carbon –, crama este una dintre puținele care păstrează tradiția de a-și produce singură o parte dintre butoaie. Nu e de mirare că, în 2009, Château Smith Haut Lafitte a câștigat 100 de puncte Parker.

_

Dacă vizitezi Château Smith Haut Lafitte, vei avea parte de peisaje superbe și, de asemenea, te vei putea bucura de ceea ce francezii numesc „art de vivre” – experiența hotelului Les Sources de Caudalie, a wine barurului Rouge sau a restaurantului cu două stele Michelin La Grand’Vigne este una de vis. Iar Caudalie Vinotherapy Spa e un loc minunat unde îți recomand să încerci terapiile cu strugurii cramei, inventate chiar de ei.


_

Vizitatorii Château Smith Haut Lafitte au acces la crama cu cele 1.000 de butoaie și la via care găzduiește o frumoasă colecție de sculptură, cu piese mari, impunătoare, pot degusta vinuri și cumpăra cadouri din magazinul de suveniruri.

Cos D’Estournel __

Médoc, Bordeaux


_

Situat într-o zonă retrasă și misterioasă, pe un deal, din nordul orașului Médoc, Bordeaux, Cos d’Estournel este unul dintre primii producători din regiune care și-a îmbuteliat, etichetat și vândut propriul vin. În vechiul dialect gascon, „Cos” însemna „pietricele”, nume care face referire la terroirul său, considerat o minune a naturii.

_

Când intri pe poarta Cos d’Estournel, unul dintre primele lucruri pe care le observi este statuia lui Louis Gaspard d’ Estournel, cel care, în 1791, a fondat crama și care era cunoscut, datorită operațiunilor sale de export, drept Maharajahul din Saint-Estèphe. Legăturile sale și fascinația pentru India au influențat arhitectura locului, transformând Cos d’Estournel într-o proprietate unică, iconică. Uși de lemn, feronerii și accesorii au fost aduse special, pentru a da locului un aspect aparte.


_

Vinul produs aici este făcut prin metode 100% gravitaționale, ceea ce înseamnă că, în nicio etapă a procesului, strugurii nu sunt atinși sau forțați. Un alt aspect care diferențiază faimosul castel este crama sa extrem de modernă, aproape futuristă, care surprinde și bucură orice iubitor de vinuri.


_

Proprietatea aparține lui Michel Reybier, un antreprenor de succes cu afaceri în industria gastronomice, oenologie și hotelărie, care deține în zonă un hotel de 5 stele și o vilă cu acces la pivnița de vinuri și majordom, în care te poți caza pentru 25.000 euro pe noapte.

Château Pape Clément __

Bordeaux, Franța


_

Numele de Pape Clément vine de la primul proprietar al casei de vinuri, Bertrand de Goth, arhiepiscop de Bordeaux, care a primit via în 1299 și s-a ocupat de ea până în 1305, când a fost numit Papă, devenind Clément al V-lea. Dacă inițial domeniul era unul mic, iar producția era dedicată predominant clericilor, odată cu trecerea sa în aria publică, diverșii proprietari au extins-o și au pus un mare accent pe creșterea calității.

_

În prezent, de peste 30 de ani, Château Pape Clément este deținut de magnatul Bernard Magrez, un nume extrem de sonor în lumea vinurilor și a gastronomiei internaționale, care deține în zonă și La Grande Maison, un superb hotel boutique, afiliat asociației Relais & Châteaux.


_

Acesta a investit foarte mult în proprietate, asigurându-se că folosește la maximum terroirul local și că ridică reputația vinurilor, catalogate deja drept Grand Cru Classé. Un moment important în evoluția cramei este anul 2009, când Château Pape Clément a primit 100/100 de puncte, din partea criticului Robert Parker.

_

Castelul neogotic este înconjurat de 60 de hectare de viță-de-vie și de grădini pe care sunt plantați măslini cu vârste de peste 1.000 de ani sau cedri libanezi – un loc extrem de frumos și fermecător, pe care vei dori să îl descoperi cu minuțiozitate.


_

Dacă alegi unul dintre tururile Château Pape Clément, poți descoperi istoria cramei, explora pas cu pas procesul de producție și, bineînțeles, poți degusta unele dintre cele mai prestigioase vinuri ale lumii. Oferta începe de la 20 de euro/persoană și poate urca până la 100 de euro, dar, în cazul în care vrei să aprofundezi subiectul vinurilor alături de un specialist, te poți bucura de o degustare sau de un adevărat workshop susținut de unul dintre somelierii casei.

Château Troplong Mondot __

Saint-Émilion, Bordeaux, Franța


_

Château Troplong Mondot este, cu siguranță, una dintre cele mai captivante proprietăți din regiune, pentru că, datorită poziționării la înălțime, îți oferă o priveliște superbă asupra viilor, zonei și asupra orașului medieval Saint-Émilion, inclus în patrimoniul UNESCO. Fiindcă este una dintre puținele proprietăți deținute încă de familia fondatoare, există mari șanse ca, în timpul vizitei aici, să te întâlnești chiar cu Xavier Pariente, cel care se ocupă de activitatea de zi cu zi a cramei.

_

Dacă ești pasionat de fotografie, vei găsi multe locuri „instagramabile” la Château Troplong Mondot - există flori peste tot, vederea este minunată, iar arhitectura și designul interior sunt fascinante. Chiar și crama în care sunt așezate sute de butoaie este decorată cu candelabre de cristal, ce oferă eleganță și unicitate locului.


_

Dacă îți este foame, nu ezita să faci o oprire la Les Belles Perdrix, restaurantul cu o stea Michelin, de unde poți admira via și degusta preparate foarte bune, cu savoare locală. Mai mult, proprietatea îți oferă și posibilitatea să te cazezi acolo, într-una dintre cele două superbe case din vie.

Bollinger __

Aÿ, Champange, Franța


_

Casa Bollinger, din Aÿ, Franța, este recunoscută pentru șampania sa iconică, preferată de celebrități, membri ai caselor regale și chiar de către Agentul 007. Cele două nume au apărut pentru prima dată împreună în 1956, în romanul lui Ian Flemming, „Diamantele sunt pentru totdeauna”. Ulterior, asocierea a pătruns și în sfera cinematografică, atunci când familia Broccoli-Wilson, producătoarea filmelor, a căutat un vin care să se potrivească gustului impecabil și personalității rafinate ale protagonistului.

_

Proprietatea pe care sunt produse șampaniile Bollinger este, în general, închisă publicului, însă, dacă dorești să o vizitezi, îți pot organiza un tur. Astfel, vei avea ocazia să cunoști îndeaproape un brand cu o istorie de peste 180 de ani, să vizitezi grădinile Doamnei Bollinger, personajul care a influențat istoria casei și care a contribuit activ la consolidarea brandului, începând cu anul 1923. În plus, vei descoperi una dintre puținele vii din Europa, care nu a fost afectată, în 1860, de epidemia de filoxera.


_

Turul Bollinger include atelierul dogarului, în care sunt depozitate butoaiele, și, bineînțeles crama impresionantă, în care mii și mii de sticle sunt suprapuse cu atenție, într-o cramă de 5 km lungime, situată sub sub pământ, pe mai multe etaje. Nu e de mirare că localnicii glumesc adesea, spunând că au la picioarele lor milioane de euro, în șampanie.

_

Ca opțiuni de cazare, aici poți opta pentru orice, de la proprietăți listate pe site-uri, precum AirBnb sau hoteluri Relais & Châteaux. Dacă ajungi în zonă, îți recomand să iei masa la L'Assiette Champenoise, în Reims.

Nu uita să dai mai departe

Created with Newsroom AI

Go to page

We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.