de silvia cristescu
5 colecții care mi-au atras atenția de la Săptămâna Modei
Suntem în plin Fashion Week digital, așa că am făcut o listă cu acele colecții care au reușit să îmi stârnescă interesul și să mă țină lipită de ecran pentru (cel puțin) câteva minute.

OTTOLINGER
Care e super-puterea ta?
Imaginează-ți că ți-ai putea alege o super-putere. Care ar fi aceea? Este întrebarea la care au încercat să răspundă Christa Bösch și Cosima Gadient, cei doi designeri din spatele brandului Ottolinger, prin noua lor colecție, în care fiecare haină are propria sa putere. Una te poate face să te simți curajoasă, alta îndrăzneață, acerbă sau încrezătoare în sine și gata să faci față oricărei provocări cu care te confrunți. Nu o să divulg mai multe, mai bine urmăriți întreaga colecție în video-ul de lansare.

VERSACE
Trésor de la mer
Cu evidentă referire la Trésor de la mer, creată de fratele ei, Gianni Versace, în 1992, colecția Donatellei spune multe despre rolul pe care și-a imaginat că-l va avea Versace într-o lume post-pandemie: un exemplu de incluziune, de sprijin reciproc și de acceptare a ceea ce este diferit de noi. Iar faptul că este complet altceva decât ce aș purta eu în mod normal (vezi imprimeurile și mixurile de culori tari), show-ul m-a făcut să mă opresc timp de câteva minute și să admir fiecare look în parte.




PRADA
Ce însemnă nou în ziua de azi?
Mărturisesc că la prima vedere am fost dezamăgită de show-ul Prada și asta s-a întâmplat pentru că mă așteptam să văd ceva WOW!, ceva nou, ceva nemaiîntâlnit. Atât Raf, cât și Miuccia sunt absolut geniali (cred că aici suntem cu toții de acord), iar așteptările mele erau probabil foarte ridicate. Însă după ce am urmărit interviul cu cei doi am înțeles exact mesajul colecției: nu poți să mai vii cu ceva complet nou în modă în ziua de azi, deși publicul asta așteaptă de la tine în fiecare sezon.

Așa că a doua oară am privit colecția cu alți ochi și dacă ar fi să fac o listă cu piesele care mi-au plăcut, puloverele suprapuse, trenciurile purtate pe langă corp și pantofii cu aer retro se află în top.


MAX MARA
Renaștere, reînnoire, reconstrucție
La fel ca eroinele Renașterii, femeile Max Mara reconstruiesc lumea - într-una mai bună decât cea de dinainte. În acest sezon, Max Mara răspunde la întrebarea: Ce aș purta pentru o astfel de misiune? Simplu! Piese minimaliste, utilitare, ținute monocrome și accesorii discrete.


DIOR
Work from home
Colecția Dior îmbină confortul cu designul, printr-o serie de piese gândite până la ultimul detaliu. Mi-au rămas în minte kimonourile, mixul de imprimeuri extrem de reușit și seturile bustieră-chilot, numai bune de purtat atât în propria casă, cât și vara în vacanță.


Mai multe despre fashion week?
Descoperă în episodul doi al podcastului nostru WHY FASHION? cu Amalia Dobre și Elisabeta Gedo.
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.