
Cezara Palade
14 ianuarie 2019
4 proceduri și tratamente pe care să le faci acum, dacă le-ai evitat vara
Are și iarna avantajele ei: poți face toate acele proceduri, tratamente și schimbări de beauty de care te ferești în sezonul cald.
În cazul în care te-ai gândit toată vara la ele și, totuși, ai uitat să le treci pe lista de planuri pentru anul acesta, îți împrospătăm noi memoria.
Scoate calendarul, telefonul și fii pregătită să îți faci programări la clinicile tale preferate.
Epilarea definitivă
Cu siguranță te-a tentat ideea de epilare definitivă. În fond, cine nu și-ar dori să nu mai trebuiască să se epileze periodic?

În plus, este printre singurele soluții dacă suferi din cauza foliculitei. Însă vara nu este cel mai prietenos anotimp pentru a te arunca în această aventură (care poate dura mai bine de un an).
Desigur, există lasere care pot fi folosite în siguranță și pe pielea închisă la culoare sau expusă la soare.
Totuși, noi îți recomandăm să începi ședințele cât timp frigul te ține încă acoperită din cap până în picioare, pentru ca ulterior să „negociezi” cu specialista clinicii cum vor decurge ședințele din timpul verii.
Nu ai o clinică preferată? Îți venim în ajutor.
SKiN MedSpa
Epilarea definitivă se realizează cu dispozitivul Elysion Pro, care oferă rezultate chiar și pe pielea închisă la culoare, bronzată sau sensibilă.

Laserul diodă asigură o epilare nedureroasă, datorită sistemului de răcire care pornește din vârful aplicatorului și care reduce temperatura generată de lumină la nivelul pielii.
Avra Aesthetic Institute
Încearcă tehnologia PlatinumGMT Diode Laser, potrivită pentru toate tipurile de piele și păr. Deși se recomandă inițierea sesiunilor pe durata sezonului rece, ele pot fi continuate și pe timpul verii, pe pielea ușor bronzată.
Silhouette
Aici ai acces la sistemul de epilare definitivă Stardust, care utilizează lumina diodei laser. Acesta oferă o experiență nedureroasă, datorită sistemului de triplă răcire a fasciculului de lumină.

Este ideal pentru toate tipurile de piele, chiar și pentru cele sensibile sau de culoare deschisă.
Peelingul chimic
O exfoliere chimică este soluția pentru un ten strălucitor și lipsit de imperfecțiuni.
Temperaturile scăzute ne afectează pielea, iarna suntem mai predispuse la iritații, inflamație și chiar descuamare. Să nu mai vorbim despre erupțiile acneice!
Însă un peeling chimic pare înfricoșător, mai ales pe timpul verii. Te înțelegem, factorul de protecție solară este indispensabil și poate părea insuficient când lumina puternică a soarelui cade direct pe pielea ta.
Iată recomandările noastre.
Elos Skin&Laser Center
Pentru tratarea acneei și prevenirea apariției acesteia, îți recomandăm peelingul chimic Laboratories Filorga Paris (70 euro/ședință), la Elos Skin&Laser Center. Procedura este formată din patru pași: PrePeel, Peeling, PostPeel și Mist.

Primul pas constă în curățarea și pregătirea tenului cu o soluție cu agenți purificatori (acid lipo-amino, extracte de mușețel, hamamelis) și substanțe exfoliante (acid glicolic și acid kojic).
Urmează peelingul propriu-zis, cu o concentrație de acid glicolic aleasă în funcție de tipul tău de ten. Ulterior, în timpul pasului PostPeel, acidul glicolic este neutralizat, iar pielea este hidratată.
Pasul final, numit Mist, încheie tratamentul cu o soluție antiinflamatoare cu extracte minerale din alge marine.
PURE Salon
Dacă te gândești să optezi pentru un tratament cu acțiune anti-aging, pachetul Pure Image disponibil la PURE Salon este perfect pentru tine. Primul pas este un peeling chimic pe bază de acid glicolic și enzime.

Urmează aplicarea tratamentului format din ser și mască, după care o ședință de mezoterapie.
Tenul tău va primi apoi beneficiile unei infuzii de oxigen hyperbaric, care stimulează activitatea celulară de până la 20 de ori și amplifică efectele substanțelor active.
Ultimul pas este aplicarea unei creme cu textură lejeră și factor ridicat de protecție solară. La final, vei primi un kit cu produse de îngrijire pentru a menține și amplifica rezultatele acasă. Prețul acestui pachet este de 350 lei.
Clinica Statera
La clinica Statera poți încerca un peeling exfoliant anti-age potrivit pentru toate tipurile de ten. Tratamentul conține o formulă de patru acizi (Pyruvic, Mandelic, Glicolic și Salicilic) și pepsină, o enzimă care amplifică acțiunea stimulatoare și exfoliantă a acizilor.
Pielea rămâne netedă, uniformă, și produce o cantitate mai mare de matrix celular, esențial pentru tonus. Prețul? 150 de lei.
Tratamentul cu retinol
Ai auzit de atât de multe ori de miraculosul retinol, însă ți-a fost teamă să îl încerci pe pielea ta?
Perfect adevărat: acest ingredient poate crește fotosensibilitatea la nivelul tenului. Asta înseamnă că iarna este anotimpul perfect să îl folosești.
În sezonul rece, cel mai probabil nu urmărești să obții un bronz auriu (ceea ce nu îți recomandăm nici vara), așa că ai motive suficiente să îți faci curaj să încerci un tratament cu retinol.

În plus, aplicând mereu protecție solară (chiar și când soarele este ascuns în nori) previi îmbătrânirea prematură a tenului și apariția petelor pigmentare.
Pro-tip: începe cu un produs cu o concentrație mică de retinol, pentru a diminua pe cât posibil simptomele de roșeață, uscarea tenului și chiar descuamare care pot apărea la început.
Hidratare intensă cu ulei
Vara nu pare cel mai potrivit anotimp pentru a aplica uleiuri pe față. Temperaturile extrem de ridicate te fac să transpiri tot timpul și trebuie să faci eforturi mari pentru a nu ajunge să-ți lucească tenul pe parcursul zilei.

Frigul, gerul, vântul rece fac pielea să se deshidrateze mai rapid. Uleiurile hidratante pot fi soluția perfectă în acest caz.

Ulei revitalizant The Renewal Oil, La Mer
855 lei (exclusiv în Sephora)

Serum-ulei revitalizant Capture Youth Intense Rescue Age-Delay Revitalizing Oil-Serum, Dior
437 lei

Ulei cu acțiune anti-aging Smart Treatment Oil, Clinique
207 lei
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.