De Mădălina Ionescu
sustainable beauty
Citind și scriind de mai mulți ani despre valențele frumuseții clean, sustenabile, am decis că și stilul meu de viață, în care intră rutina de beauty, trebuie să se ghideze după un set de valori responsabil. Deoarece cuvintele nu-s de ajuns.
Așa că, treptat, prin pași mici, am ajuns să-mi înrădăcinez un comportament care astăzi mă definește. Pentru că-mi doresc mai puțină risipă și mai multă responsabilitate.
Așa mă asigur că nu aplic pe piele substanțe toxice, care pot fi disruptori endocrini. Un produs „curat” este lipsit de parabeni, sulfați, ftalați, sulfat lauril de sodiu, silicon, polietilenă, aluminiu, talc, uleiuri minerale, polipropilenă (microsfere), triclosan, petrolatum, formaldehidă, toluen și filtre solare chimice (ca oxibenoza). Și, într-un caz fericit, ambalajul este prietenos cu mediul.
Dar pentru că există mai bine de 1.300 de ingrediente ambigue - deci e dificil să rețin denumirile tuturor -, folosesc aplicația Clean Beauty, disponibilă gratuit atât în App Store, cât și în Google Play. Tot ce fac este să scanez eticheta de pe spatele produsului, acolo unde sunt listate ingredientele, și să aștept diagnoza pe care o generează sistemul. Dacă apare ceva intrigant, pun produsul înapoi pe raft.
Totuși, cum termenul „clean” (sau „natural” sau „green”) nu este reglementat încă, mă uit și după certificări - Ecocert, PETA, Cosmetici Biologici, Leaping Bunny, Vegan Society și EWG Verified sunt sunt câteva de luat în seamă.
Aici este o poveste mai lungă pe care încă o parcurg zilnic, dar o să mă rezum la ce fac concret. În primul rând, separ ambalajele - plastic & aluminiu, hârtie și sticlă - în mini-tomberoane pe care le-am cumpărat de la Ikea. Le-am găsit spațiul perfect, ferit de soare și umezeală, pe balcon.
Pun în coșul de sortare a plasticului un produs abia după ce l-am spălat bine și am așteptat să se usuce, am îndepărtat eticheta (dacă nu este reciclabilă la rândul ei), am scos capacul și l-am presat. Dar nu înainte de a verifica în prealabil dacă plasticul este unul reciclabil. Fac asta ghidându-mă după simbolurile inscripționate pe ambalaj.
La fel procedez și în cazul sticlei. Dacă am consumat un fond de ten sau un serum, de pildă, îndepărtez pompița (care merge la deșeul menajer). Hârtia de regulă o tai, nu o rup, și am grijă să nu fie mototolită - altfel îngreunează procesul de reciclare sau chiar nu poate fi reciclată.
Încă ceva important: pentru că nu mă pot lipsi încă de deodorantul în stil aerosol sau mai dețin produse tip spumă, deci în recipiente din aluminiu, mă asigur că nu sunt inflamabile. Dacă totul este OK, le pun în coșul destinat plasticului și metalului, dar numai după ce am îndepărtat capacul și pompa.
La finalul fiecărei săptămâni strâng ce-am selectat cu atenție și duc totul la containerele de colectare selectivă din cartierul în care locuiesc. Din fericire, sunt amplasate fix în spatele blocului.
Altfel spus, dacă recipientul mi-o permite, îl refolosesc. Spre exemplu, am transformat o sticlă de gel de duș în vază și un borcan de unt de corp într-o decorațiune pentru balcon, în care am pus o instalație luminoasă. Suportul din sticlă al unei lumânări parfumate a devenit „casă” pentru pensulele de machiaj. Iar cutiile mici din carton devin automat spații de depozitare.
Un alt lucru pe care am început să-l fac de curând a fost să acord o atenție mai mare produselor reîncărcabile, indiferent dacă este vorba despre un serum (Clinique iD), un fard de pleoape (Artist Color Shadow de la Make Up For Ever), un gel de duș (L'Occitane) sau chiar un parfum (MY WAY de la Giorgio Armani).