Ioana Ilie

Serious Business

14 feministe pe care merită să le urmărești în social media

_

Am descoperit de curând, într-un articol de pe independent.co.uk, o listă cu 14 femei care își asumă public o poziție feministă și care încearcă să producă schimbare socială prin intermediul conturilor lor de social media.

_

De la acțiuni punctuale care au stat la baza mișcării #metoo, la împărtășirea unor experiențe de violență împotriva femeilor sau promovarea unor concepte precum #bodypositivity sau #intersectionalfeminism, ceea ce le aduce, de fapt, împreună pe aceste femei este solidarizarea și mobilizarea în fața atitudinilor sexiste, misogine și patriarhale din societatea în care trăim.



Marley Dias @iammarleydias ___

Contul lui Marley Dias a devenit viral în 2016, pe când tânăra avea doar 11 ani și a semnalat în social media lipsa diversității din programa școlară. Ce a urmat a fost campania online #1000blackgirlbooks, prin care tânăra a lansat o mișcare de donații colective, cu cărți despre viețile femeilor de culoare, care a avut ca rezultat stârngerea a peste 4000 de volume.


Egalitate de gen în literatură ___

În prezent, Marley Dias continuă să folosească social media ca pe un instrument care scoate la lumină prejudecățile și inegalitățile de gen din literatură.

Rina Sawayama @rinasonline ___

Prima ocazie cu care Rina Sawayama a transmis un mesaj cu impact social prin munca sa în mod public a fost în 2016, odată cu lansarea piesei „Where U Are”, ale cărei versuri chestionează felul în care interacționează oamenii în social media.

Feminism intersecțional ___

Ulterior, artista și-a îndreptat atenția asupra promovării feminismului intersecțional. Mesajele ei politice se regăsesc atât în versurile despre experiența sa ca femeie care se identifică pansexuală, cât și în discuțiile pe care le poartă pe Twitter sau Instagram, unde își face vocea auzită către nu mai puțin de 141 de mii de followers

Chidera Eggerue @theslumflower ___

La doar 24 de ani, Chidera Eggerue a devenit cunoscută în social media în 2017, când a lansat campania online #SaggyBoobsMatter. „Doar femeilor cu sâni „mici” le este „permis” să nu poarte sutien”, spunea ea într-un interviu The Guardian. „Nu am putut înțelege de ce… A trebuit să chestionez.”


Feminist anti-rasist ___

Mai multe femei de toate vârstele și cu corporalități diverse s-au alăturat de-a lungul timpului campaniei lansate de ea și au folosit hashtag-ul pentru a promova conceptul de #bodypositivity. De fapt, pe lângă decizia de a nu purta sutien, tânăra a continuat să chestioneze prin social media presiunile sociale care planează asupra femeilor. Puteți citi despre conexiunile pe care Chidera Eggerue le face între feminism și rasism, pe blogul ei, The Slumflower.

Scarlett Curtis @scarcurtis ___

Scarlett Curtis este autoarea volumelor Don’t Wear Pink și Other Lies, dar și co-fondatoarea The Pink Protest - un colectiv care sprijină tinerele activiste feministe în acțiunile lor de conștientizare a atitudinilor misogine prin intermediul social media.


Tarana Burke @TaranaBurke ___

Cunoscută ca fiind o activistă feministă de origine americană implicată în proiecte care abordează fenomenul violenței sexuale, Tarana Burke este și inițiatoarea mișcării internaționale împotriva hărțuirii sexuale, #metoo, devenită virală în 2017.

Violența sexuală asupra femeilor ___

Sintagma a fost folosită pentru prima dată în 2006, pe contul Myspace al activistei, când aceasta a răspuns unei adolescente de 13 ani, victimă a unui abuz sexual. Hashtag-ul #metoo a devenit viral după ce actrița Alyssa Milano a încurajat și alte supraviețuitoare să îl folosească și conform independent.co.uk a fost prezent în peste 19 milioane de status-uri din social media.

Sophie Sandberg @catcallsofnyc ___

Sophie Sandberg își folosește contul de Instagram pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la fenomenul hărțuirii stradale, atât de prezent în societatea actuală.



Hărțuirea stradală ___

Inițial a început să documenteze prin desen în cretă colorată toate cuvintele care i-au fost adresate pe stradă la sfârșitul anului 2016. Multe femei de pe glob au fost inspirate de proiectul de Instagram al activistei și l-au multiplicat, la rândul lor, din Columbia până în Bangladesh.

Hannah Witton @hannahwitton ___

Hannaf Witton este o utilizatoare activă de Youtube și autoarea unor video-uri care abordează teme legate de sănătatea reproducerii și drepturile femeilor, încă din 2011.


Lipsa accesului la educație sexuală ___

De-a lungul anilor, ea a strâns peste 500 de mii de subscribers către care deschide discuții multiple despre sexualitate, intimitate și prejudecățile sociale asociate lor. Activista mai abordează în proiectele ei de social media teme conexe mișcării #bodypositivity și afecțiunilor medicale care deși sunt simptomatice, pentru cei din exterior rămân invizibile.

Adwoa Aboah @adwoaaboah ___

Modelul britanic Adwoa Aboah cunoaște efectele depresiei din experiență proprie și a creat online comunitatea pentru sănătate mintală Gurls Talk.

Lipsa de acces la suport psiho-terapeutic ___

Contul de Instagram pe care a început să abordeze, încă din 2015, teme de interes pentru femei, a fost extins ulterior la un podcast săptămânal și la o serie de evenimente menite să aducă împreună femei din diverse colțuri ale globului, în contextul în care, din punctul activistei de vedere, sistemul educațional eșuează în prezent în a întâmpina nevoile tinerilor.

Laci Green @gogreen18 ___

Laci Green își concentrează proiectele online pe tema educației sexuale și a reușit să adune peste 1,4 milioane de abonați în 10 ani. În videoclipurile sale, vorbește deschis despre controlul corpului femeilor și despre mișcările internaționale anti-avort, în încercarea de a le combate.

Drepturile lucrătoarelor sexuale ___

Laci este și o militantă pentru drepturile femeilor care practică sexul comercial și este una dintre primele utilizatoare de Youtube care a semnalat abuzurile asociate vlogger-ului Sam Pepper în 2014.

Ash Sarkar @AyoCaesar ___

Ann Sarkar este o jurnalistă originară din Londra, extrem de implicată în viața societății din care face parte. Pe conturile ei de social media, Ash promovează drepturile femeilor și pe cele ale migranților (Twitter), dar și mesaje de conștientizare cu privire le efectele schimbărilor climatice (Instagram).



Eco-feminism și drepturile femeilor migrante ___

În același timp, face parte din colectivul editorial Novara Media, o organizație independentă, feministă, cu convingeri politice de stânga.

Gina Martin @ginamartin ___

Scriitoarea și activista Gina Martin a devenit cunoscută în timpul unei campanii online pe care a lansat-o sub hashtag-ul #StopSkirtingTheIssue, pentru incriminarea fenomenului numit „upskirting”, care presupune fotografierea unor zone intime ale unor persoane în spații publice și distribuirea lor pe internet.

Fenomenul „upskirting” ___

Ulterior, acestora li s-a adăugat și o petiție pentru modificarea legislației asociate infracțiunilor sexuale, care a adunat peste 100 de mii de semnături, și, începând din 2019, activitățile de tip „upskirting” au devenit ilegale. În prezent, activista continuă să promoveze cauze feministe către cei 40.000 de utilizatori care o urmăresc pe Instagram.

Rowan Blanchard @rowanblanchard ___

În afara proiectelor ei care implică actoria, Rowan Blanchard își folosește conturile de Twitter și Instagram pentru a dezbate împreună cu cele 5.1 milioane de utilizatori care o urmăresc, pe teme sociale și politice, care vizează drepturile omului și disputele asociate proiectelor legislative care permit deținerea și folosirea armelor.

Liv Little @livlittle ___

Ca fondatoare Gal-dem, o revistă produsă de femei de culoare, Liv Little a obținut o recunoaștere internațională solidă. Tânăra de 25 de ani a creat publicația în încercarea de a oferi femeilor de culoare o voce în mass-media. Conturile de social media asociate proiectului se bucură de peste 111.000 de followers.

Kat Blaque @kat_blaque ___

Kat Blaque este o activistă transgender care și-a dedicat cariera acțiunilor militante împotriva rasismului, transfobiei și supremației white. Într-un interviu oferit The Huffington Post, Kat a dezvăluit ce anume o inspiră în munca socială pe care o face:

Feminismul și identitățile de gen și clasă ___

„Sunt o femeie. Sunt de culoare. Sunt trans. Când vorbesc despre lucrurile astea, vorbesc despre felul în care întruchipez aceste intersecții." Seria de videoclipuri True Tea, pe care le postează online, este spațiul în care încearcă să deconstruiască narațiunile controversate pe aceste teme.


Rise up and don't forget to share!

Created with Newsroom AI

Go to page

We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.