de IOANA ILIE

10 lucruri pe care e important să le știi despre calitatea aerului din mediul urban


Am adunat în acest story câteva statistici, studii și analize privind impactul pe care poluarea aerului din mediul urban îl are în viețile noastre.


Dincolo de ceea ce simțim în fiecare zi prin proprii noștri plămâni, toate cifrele despre poluarea atmosferică, oricât de departe de noi ar părea, sunt importante pentru că ne completează percepțiile subiective și ne ajută să avem o imagine mai clară despre riscurile la care ne expunem atunci când respirăm pe stradă.





Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus declara în cadrul Conferinţei mondiale asupra poluării aerului şi sănătăţii din 2018 că poluarea atmosferică este, în prezent, „noul tutun al societății”, dar cifrele publicate în ultimii ani de către OMS ne dezvăluie o realitate mult mai dramatică.


Peste 90% din populația urbană a lumii respiră aer cu cote de poluanți peste pragurile recomandate, fapt ce provoacă în jur de 8 milioane de decese premature în fiecare an.


Cifrele sunt cu atât mai îngrijorătoare, mai ales în contextul în care peste 50% dintre oameni trăiesc, la nivel global, în orașe, iar până în 2050 procentul este estimat să ajungă la 70%.


Când spun poluarea aerului urban, mă refer atât la cea din interiorul caselor noastre (care poate fi de 2 până la 5 ori mai mare decât poluarea exterioară și este provocată de toate substanțele pe care le emană obiectele pe care le folosim zilnic și de gestul banal de a ne deschide ferestrele), cât şi la cea din jurul lor.





Ambele sunt responsabile în prezent pentru 29% din decesele cauzate de cancerul la plămâni, pentru 24% din decesele cauzate de accidente vasculare cerebrale și pentru 43% din decesele cauzate de boala pulmonară obstructivă cronică.


Cel mai recent raport al organizației Global Alliance on Health and Pollution, înființată în comun de Banca Mondială, Comisia Europeană, ONU și ministere ale mediului și ale sănătății din peste 25 de state, ne avertizează că poluarea ucide azi la nivel global mai multe persoane decât SIDA, tuberculoza și malaria la un loc și face de 15 ori mai multe victime anual decât războaiele.


Numai în Europa, 68% dintre decesele provocate de poluare sunt generate de cea atmosferică, iar potrivit studiului World Air Quality Report 2018 – Region & City PM2.5 Ranking, publicat anul trecut de platforma IQAir, lucrurile nu stau prea roz nici pe meleagurile autohtone.


Printre statele europene, România se află pe locul 5 la poluarea aerului, după Bulgaria, Polonia, Croația și Cehia, lucru care se reflectă și într-un raport întocmit de Agenția Națională pentru Mediu în 2018, conform căruia, calitatea aerului din țară a scăzut atât de mult în ultimele decenii încât a ajuns să provoace peste 20.000 de decese premature în fiecare an.


Un lucru important de știut despre particulele poluante care se regăsesc în aerul urban (grosiere PM10 și fine PM2,5) și despre care tot mai multă lume vorbește în ultima vreme pe rețelele de socializare, este că sunt nocive pentru sănătate chiar și la concentrații foarte mici, deoarece pot pătrunde foarte adânc în plămâni, provocând afecțiuni ireversibile.




Acesta este și motivul pentru care Uniunea Europeană a stabilit un prag zilnic de emisii (25 micrograme de PM2,5 în metrul cub de aer) care, pentru siguranța sănătății cetățenilor, nu ar trebui depășit.


În București, unul dintre cele mai poluate orașe din Europa, emisiile depășesc pragul zilnic recomandat de 80 de ori pe an, conform măsurătorilor oficiale, și ajung în fiecare zi la valori de 4-5 ori mai mari, în zonele aglomerate monitorizate de platforma independentă aerlive.ro.


Cei mai afectați de apariția și/sau agravarea cancerului la plămâni, a bolilor pulmonare cronice, a astmului și a afecțiunilor cardio-vasculare generate de prezența emisiilor poluante sunt, din păcate, și cei mai vulnerabili dintre noi - copiii, vârstnicii și femeile însărcinate -, dar toxicitatea aerului se răsfrânge, mai devreme sau mai târziu, asupra tuturor.



t


Conform platformei Aer Live, orice bucureștean pierde în medie aproape 2 ani din viață pentru că limitele de poluare nu sunt respectate. Ștefan Voinea, expert al Observatorului Român de Sănătate și partener al platformei, a declarat pentru romania.europalibera.org că, în prezent, poluarea ar putea fi numită „ucigașul invizibil”:


„Respirăm aer toxic. Mulți oameni nu înțeleg încă cât de gravă este situația, pentru că nu se vede cu ochiul liber. Este ucigașul invizibil. Nu poți să faci o corelație directă, pentru că nu poți spune că X a murit din cauza poluării. Poluarea crește cu 20-30 % probabilitatea, înrăutățește simptomele și scade durata de viață”.

Vrei să citești mai mult?

Acum ajungem și la tine pe mail!

Created with Newsroom AI

Go to page

We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.